Rezumat din Parlament: Parlamentul nu vrea ca Parlamentul să se dizolve

Deputații s-au convocat astăzi în ședință plenară. Ședința de azi a avut aceleași puncte de pe ordinea de zi ca și la ședința de ieri, când deputații PSRM și Șor au părăsit sala pentru a provoca respingerea guvernului Grosu. Și astăzi deputații au ținut mai departe vie bătălia politică, votând o declarație precum că Parlamentul actual nu trebuie să fie dizolvat.

Ce au votat astăzi deputații:

– În primul rând, deputații au votat o declarație prin care aceștia își exprimă poziția că actualul Parlament nu trebuie dizolvat. Declarația, care în principiu este doar un mesaj al deputaților, fără a avea un efect juridic a fost votată de deputații PSRM, Partidul Șor și grupul parlamentar Pro Moldova.

– Parlamentul a aprobat, în două lecturi, proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021. Documentul poartă caracter tehnic. Aprobarea acestuia a fost necesară pentru a aplica noua modalitate de indexare a pensiilor începând cu 1 aprilie anul curent.

– Amendamentele urmăresc ajustarea surselor de finanțare a deficitului bugetar la deficitul modificat, reflectarea alocațiilor suplimentare de la bugetul de stat pe subprograme de cheltuieli și ajustarea plafonului datoriei de stat interne. Deputații PPDA s-au abținut de la vot, invocând că actualele modificări sunt neconstituționale deoarece nu au avizul guvernului.

– Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, un proiect de lege care vine să susțină producătorii agroalimentari autohtoni. Acestea presupun inclusiv plafonarea până la 10% din prețul de vânzare al furnizorului a mărimii reducerilor comerciale oferite de către acesta comerciantului pentru vânzarea produselor alimentare. Excepție ar urma să constituie perioada acțiunilor de marketing și publicitate. Concomitent, se propune a fi stabilit termenul limită de 60 de zile per produs destinat desfășurării acțiunilor de marketing și publicitate. Inițiativa a fost intens dezbătută, iar autorul inițiativei, Alexandru Slusari, a punctat că are o teamă că această inițiativă nu va ajunge în lege, deoarece există inițiative și lobby de tergiversare a acesteia.

– Deputații au aprobat în cea de-a doua lectură proiectul de modificare a legii viei și vinului.

Proiectul prevede eliminarea neclarităților legate de formarea și gestionarea bugetului Oficiului Național al Viei și Vinului și a Fondului Viei și Vinului. La fel, se propune substituirea în componența Consiliului de Coordonare a unui reprezentant al unei Asociații vitivinicole cu cele mai mari contribuții calculate și achitate în Fond pentru ultimii 4 ani de activitate a Consiliului de coordonare cu un reprezentant al Uniunii Micilor Producători de Vinuri.

Conform documentului, vor fi modificate și cotele contribuțiilor obligatorii în Fondul Viei și Vinului.

– Termenul de activitate al Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la spălarea banilor în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și al instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova a fost extins cu 45 de zile.

Parlamentul a aprobat o Hotărâre în acest sens, în cadrul ședinței plenare de astăzi. Din cadrul „Comisiei Laundromat” fac parte deputați din toate fracțiunile parlamentare: Inga Grigoriu (președinta Comisiei), Alexandr Suhodolski (vicepreședinte al Comisiei), Dumitru Alaiba (secretarul Comisiei), precum și Ludmila Guzun, Vladimir Cebotari (membri).

Ședința se desfășoară și în prezent, și poate fi urmărită aici:

Scrie despre politică într-un mod unic în Moldova - neserios, serios! Nu-i prea scapă nimic din actualitate și știe să o explice pe limba tuturor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.