Curtea a constatat că articolul 73 din Codul de executare stabilește că în cazul în care, la solicitarea repetată a executorului judecătoresc, debitorul nu se prezintă în fața executorului judecătoresc, instanța de judecată dispune aducerea lui forțată. În baza actului judecătoresc, organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială debitorul își are domiciliul îl va aduce pe debitor în mod forțat în fața executorului. Aducerea forțată a debitorului presupune aplicarea unor măsuri de constrângere contrare voinței persoanei și fac incidente normele constituționale referitoare la libertatea individuală din articolul 25 din Constituție. 

Curtea a reținut că, la examinarea unei cauze similare în care a fost aplicat articolul 5 § 1 din Convenția Europeană, corespondentul articolului 25 din Constituția Republicii Moldova, Curtea Europeană a notat că însoțirea și prezența unei persoane la secția de poliție a reprezentat o „privare de libertate”. Având în vedere cerințele legislației, nimic nu a sugerat că persoana ar putea decide în mod liber să nu-i urmeze pe ofițerii de poliție la secția de poliție sau că, odată ajuns acolo, să o părăsească în orice moment, fără a suporta consecințe. Chiar dacă persoana și-a exprimat obiecția față de ordinul ofițerului de poliție de a-l urma la sector, el totuși a fost dus acolo de poliție. Curtea Europeană a considerat că pe parcursul evenimentelor întâmplate a existat un element de constrângere, care, în pofida duratei scurte a acestei proceduri, a constituit o privare de libertate în sensul articolului 5 § 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Creangă v. România, 23 februarie 2012, §§ 94-98; Rozhkov v. Rusia (nr. 2), 31 ianuarie 2017, § 79; Tsvetkova și alții v. Rusia, 10 aprilie 2018, §§ 107-108). 

Curtea a reținut că dispozițiile articolului 73 din Codul de executare reprezintă premise ale restrângerii dreptului la libertate al debitorului, iar pentru a constata dacă o astfel de restrângere este sau nu constituțională, Curtea a efectuat testele legalității și proporționalității. 

Curtea a stabilit că dispozițiile articolului 73 din Codul de executare îndeplinesc exigențele calității normei. 

Curtea a observat că articolul 1 al Codului de executare prevede că procedura de executare are sarcina de a contribui la realizarea drepturilor creditorilor recunoscute printr-un document executoriu prezentat spre executare în baza legii. În acest sens, Curtea a constatat că scopul general al Codului de executare este de a realiza executarea documentelor executorii. Acest scop general ţine de asigurarea caracterului obligatoriu al hotărârilor judecătorești. El poate fi subsumat următoarelor scopuri legitime prevăzute de articolul 54 alin. (2) din Constituție: protecţia drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane și garantarea autorităţii justiţiei.

Curtea a reținut că aducerea forțată a debitorului reprezintă o măsură excepţională, coercitivă și privativă de libertate, care trebuie să urmărească realizarea unui scop legitim. În această cauză, Curtea a reținut că aducerea forțată a debitorului în fața unui executor judecătoresc nu contribuie la realizarea scopului urmărit de procedura de executare.

Scopul procedurii prevăzute de articolul 73 din Codul de executare constă în aducerea la cunoștința debitorului a actelor executorului judecătoresc, pentru realizarea drepturilor altor persoane și a interesului garantării autorității justiției. Acest scop este pus în operă și la etapa anterioară reglementată de articolul 67 din Codul de executare. Articolul 67 din Cod stabilește în detaliu procedura aducerii la cunoștința debitorului a actelor de executare. După aducerea lor la cunoștință se prezumă că debitorul cunoaște despre existența actelor în discuție. Prin urmare, aducerea forțată a debitorului în fața executorului judecătoresc, în vederea informării sale, este inutilă. Fiind inutilă, această acțiune devine arbitrară, deci contrară articolului 25 din Constituție, interpretat prin prisma exigențelor articolului 5 § 1 din Convenție.

Având în vedere faptul că norma contestată nu contribuie la realizarea unui scop legitim permis de articolul 54 alin. (2) din Constituție, Curtea a fost scutită să treacă la următoarea etapă a testului de proporționalitate.

Curtea a conchis că prevederile articolului 73 din Codul de executare contravin articolului 25 coroborat cu articolul 54 din Constituţie şi, prin urmare, sunt neconstituționale.

Concluziile Curții

Pornind de la cele menționate, Curtea: 

1. A admis parțial excepţia de neconstituţionalitate, ridicată din oficiu de dna judecător Livia Mitrofan, în dosarul nr. 25-2938/20, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

2. A declarat neconstituţional articolul 73 din Codul de executare, adoptat prin Legea nr. 443 din 24 decembrie 2004. 

3. A declarat inadmisibilă sesizarea în partea în care se referă la controlul constituționalității articolului 72 din Codul de executare, adoptat prin Legea nr. 443 din 24 decembrie 2004. 

4. Hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Abonează-te la ştirile UNIMEDIA pe Google News