Avocați: Dosarul lui Denis Ulanov este pur politic, iar drepturile sale sunt grav încălcate

Dosarul deputatului Partidului „Șor”, Denis Ulanov, este exclusiv politic, iar ridicarea imunității, perchezițiile și reținerea sa au fost efectuate cu grave încălcări de procedură. Asta afirmă avocații parlamentarului, care cer încetarea imediată a abuzurilor comise împotriva clientului lor. Potrivit lor, procurorii au jucat la public, iar deputații au participat la acest spectacol, fără să intre în esență.

Foto:

Într-un comunicat de presă, avocații Aureliu Colenco și Denis Calaida enumeră un șir de încălcări și abuzuri, care l-au privat pe Denis Ulanov de dreptul la apărare și nu i-au permis să răspundă punctual la acuzațiile care îi sunt aduse. Mai mult, potrivit lor, majoritatea deputaților care au luat cuvânt, nu au înțeles și nici n-au vrut să înțeleagă esența faptelor pentru care este acuzat parlamentarul, ceea ce a alimentat speculații în spațiul public.

În ceea ce privește acțiunile procurorilor, avocații afirmă că aceștia i-au încălcat lui Denis Ulanov dreptul la libertate și siguranță, deoarece reținerea și perchezițiile au avut un caracter vădit abuziv. „Reținerea persoanei este o măsură procesuală care se dispune nu pentru simplul motiv că persoana este acuzată de comiterea unei/unor infracțiuni grave, ci trebuie să se bazeze pe date demonstrate precum că persoana se va eschiva de la urmărirea penală, va împiedica aflarea adevărului sau va comite alte infracțiuni, ceea ce, s-a ignorat în cazul deputatului Denis Ulanov, iar procurorii au acționat în mod arbitrar”, se spune în comunicatul remis presei.

Avocații mai sugerează că anchetatorii îl favorizează deschis pe omul de afaceri Veaceslav Platon, care, potrivit procurorului general, ar fi fost prejudiciat de Denis Ulanov. „În cazul domnului Ulanov, nu s-a ținut cont de aceea că despre faptele ce i se impută a făcut declarații în cauza de revizuire privindu-l pe Veaceslav Platon. Totodată, domnul Ulanov a avut câteva adresări către Procuratură ca aceste fapte să fie investigate, să fie audiat și să prezinte toate documentele ce le deține cu privire la împrejurările relevante. Inițiativa deputatului a fost ignorată, ceea ce poate fi demonstrat de către domnul Ulanov. Nici la reținerea sa nu s-a ținut cont de acest lucru”, menționează avocații.

Potrivit lor, ceea ce se petrece în raport cu deputatul Denis Ulanov poartă un caracter în exclusivitate politic, fapt demonstrat atât în plenul Parlamentului, cât și la ședința Comisiei Juridice. „Propunerea de ridicare a imunității deputatului a fost votată, cu încălcarea garanțiilor deputatului, fără o miză legală, în interes strict politic și fără a-i fi asigurat dreptul la apărare. Denis Ulanov este urmărit pentru că și-a îndeplinit obligațiile sale profesionale, ceea ce stârnește serioase îngrijorări pentru noi, și ar trebui pentru întreaga comunitate a avocaților, cu privire la libertatea exercitării profesiei de avocat”, se mai spune în comunicatul avocaților.


Pub