Biroul Permanent a decis: Parlamentul se convoacă mâine în ședință pentru a hotărî soarta Guvernului Grosu

Parlamentul Republicii Moldova se va întruni în ședință plenară pentru a examina Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Programului de activitate al Guvernului și acordarea votului de încredere Guvernului. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 24 martie, decizia de convocare a ședinței plenare a Legislativului joi, 25 martie, cu începere de la ora 10:00, precum și ordinea de zi a acesteia.

Foto: UNIMEDIA

Pe lângă proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului, care figurează primul în ordinea de zi, aceasta mai include proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2021, proiectul pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și Legii salarizării, proiectul de modificare a Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, proiectul de lege pentru modificarea Legii viei și vinului, proiectul de lege privind unele măsuri în vederea amânării penalităților pentru întârzierea la plata impozitelor de către agenții economici în perioada stării de urgență și a stării de urgență în sănătate publică.

Amintim că Igor Grosu a prezentat astăzi, 24 martie, Programul de Activitate al Guvernului în cazul în care va fi învestit. Programul este intitulat „Moldova Sănătoasă” și are 42 de pagini.


Pub