image
Sursa foto: jurnal.md

Moldovenii care muncesc peste hotare au transferat de la începutul anului, 219 milioane de dolari; Volum record pentru RM

În primele două luni din 2021, transferurile de peste hotare efectuate în favoare persoanelor fizice prin intermediul băncilor au fost de 219 milioane USD, record absolut pentru Moldova. Precedentul record a fost stabilit în 2013, când remitențele în primele două luni au fost de 203 milioane USD, precedat de anul 2008, când ele au fost de 194 milioane USD, susține economistul Veaceslav Ioniță.

Reamintim că în un studiu IDIS Viitorul arată că prin intermediul băncilor moldovenii transmit acasă maxim 80% din bani, restul fiind transmiși prin rutiere, carduri bancare emise în străinătate sau rude și prieteni. Altfel spus, volumul de bani trimiși acasă de moldoveni mai crește cu încă 55 milioane USD. La această sumă mai trebuie adăugat cel puțin o sumă similară de 55 milioane USD, care conform estimărilor noastre este adusă personal de cetățenii noștri, când aceștia revin în Moldova. Astfel volumul total de bani, care au intrat în țară de la cetățenii noștri prin toate canalele posibile se ridică în primele 2 luni ale anului la cel puțin 330 milioane USD.

În opinia noastră această creștere în cea mai mare parte este determinată de dificultăți de a transmite bani pe căi ne-formale și în fapt volumul real al remitențelor nu a crescut, dar a crescut doar partea transmisă prin bănci. Altfel spus, volumul de bani transmis prin bănci a crescut din contul reducerii banilor care vin pe alte canale în țară.

ionita.mdionita.md

Reamintim că în 2020 volumul total a remitențelor a ajuns la 1.487 milioane USD, valoarea maximă din ultimii 6 ani. Volumul remitențelor continuă să înregistreze creștere, iar în valoare anuală în prezent ele au ajuns la 1.533 milioane USD.

ionita.mdionita.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: