Studenții de la universitatea de medicină se pot programa online pentru a fi vaccinați gratuit împotriva COVID-19

meedicină

Primii 93 de studenți, printre care și cadre didactice de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au fost vaccinați luni, 22 martie, împotriva COVID-19. Mediciniștii sunt imunizați cu vaccinul BBIBP-CorV, produs de către Sinopharm Beijing Institute of Biological Products, oferit țării noastre de Emiratele Arabe Unite. Vaccinul Sinopharm este disponibil pentru un număr de 1000 de persoane.

Procesul se desfășoară în incinta Centrului de Medicină Tradițională Chineză din Campusul studențesc al Universității, unde este amenajat cel de-al doilea centru de vaccinare pentru studenți, medici-rezidenți și personalul universitar.

Prezent la lansarea imunizării, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, a asigurat că vaccinul este unul verificat și inspiră încredere, reieșind din faptul că peste 45 de milioane de persoane deja s-au vaccinat la nivel mondial și nu au fost înregistrate cazuri cu efecte adverse severe. Serul Sinopharm este aprobat în peste 20 de țări ale lumii, printre care China, Emiratele Arabe Unite, Argentina, Turcia, Serbia și Ungaria. „De fapt, toate vaccinurile aprobate sunt sigure și eficiente împotriva coronavirusului de tip nou. Noi, medicii, cunoaștem cel mai bine că doar prin vaccinare vom putea depăși această criză sanitară și suntem cei mai indicați să demonstrăm lumii întregi deschiderea și susținerea imunizării”, a opinat rectorul Ceban.

Rectorul a informat că, recent, țara noastră a beneficiat de un lot de vaccinuri Pfizer, dintre care o parte va fi distribuită și universității, dar care va fi disponibilă doar de miercuri, 24 martie. Astfel, personalul universitar, studenții și medicii-rezidenți care urmează să se vaccineze vor putea alege unul dintre cele trei seruri – AstraZeneca, Sinopharm sau Pfizer, în limita stocului disponibil.

„Vaccinul Sinopharm este ambalat în seringi unidoză și se administrează în două prize, la interval de 3 săptămâni, și se păstrează la temperatura de +2C – +8C. Vaccinul nu are contraindicații, se utilizează de la vârsta de 18 ani, pentru toată populația, cu excepția persoanelor care ar putea fi alergice la unul dintre componente – sodium aluminium sulphate, substanțe ce se adaugă în toate vaccinurile pentru a le spori imunogenitatea. În caz de apariția unor reacții alergice, persoanele nu vor primi a 2-a doză de vaccin”, a afirmat Angela Tomacinschi, medică-șefă a Clinicii Universitare de Asistență Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemițanu”.

Imunizarea este benevolă și se desfășoară după principiul „primul venit, primul servit”, dar, în prealabil, mediciniștii trebuie să se programeze online.

Procesul de imunizare prevede câteva etape, iar în acest scop a fost organizat traseul pacientului. La punctul de intrare în Centrul de vaccinare, persoana își verifică temperatura și își dezinfectează mâinile, după care merge la punctul de înregistrare, unde este consultată de medic (se efectuează screeningul medical) și, în baza datelor din buletinul de identitate, sunt înscriși în Registrul electronic de vaccinare COVID-19 (RVC19). Persoana primește toată informația despre vaccin, producător, etape de vaccinare, indicații, contraindicații, posibile reacții adverse, după care aceștia semnează acordul informat privind imunizarea. Ulterior, este direcționată în sala de vaccinare, unde i se arată vaccinul ambalat în cutie, termenul de valabilitate, seringa intactă cu vaccin unidoză, ce va fi administrat în partea superioară a brațului. Persoanei i se eliberează un certificat de confirmare a imunizării, după care este condusă în sala de supraveghere post-vaccinare, unde starea este monitorizată timp de 15 minute.

Totodată, a fost deschisă Linia Verde 062 025 555 pentru sesizarea reacțiilor adverse postvaccinare. Toate persoanele vaccinate părăsesc Centrul de vaccinare prin punctul de ieșire.

Centrul de vaccinare din incinta Centrului de Medicină Tradițională Chineză va activa de luni până sâmbătă, între orele 12.00-19.00. Începând cu 24 martie, aici vor fi vaccinați profesorii și elevii Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”.

Un alt centru de vaccinare a fost deschis la Centrul Universitar de Reabilitare Medicală (str. 31 August 1989, 137C), unde este imunizat personalul din asistența medicală primară și cel științifico-didactic din cadrul catedrelor clinice ale Universității (între orele 8.30-15.00).

Mai multe detalii despre procesul de imunizare de la USMF găsiți AICI!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente