image
Sursa foto: sciencealert.com

Noi calcule arată că găurile de vierme din Univers sunt complet traversabile

Găurile de vierme sunt o idee veche a relativității generale. Este bazată pe cercetările făcute de Albert Einstein și Nathan Rosen, care au încercat să afle cum s-ar putea comporta particulele elementare într-un spațiu-timp curbat.

Ideea lor a considerat perechile de particule și antiparticule ca două capete a tunelului spațiu-timp.

Ideea lor nu a fost confirmată niciodată, însă cercetările lor au inspirat alți oameni de știință să studieze Podurile Einstein-Rosen ca fiind o posibilă scurtătură prin spațiu. Dacă găurile de vierme sunt traversabile, atunci ne-am putea strecura prin spațiu-timp la fel ca un vierme care se strecoară prin gaura dintr-un măr.

Cum poate deveni o gaură de vierme traversabilă

Nu a fost nevoie de mult timp ca teoreticienii să descopere că asta nu va fi posibil. Deși găurile de vierme sunt o soluție validă la ecuațiile lui Einstein, acestea se prăbușesc atât de repede încât nu am avea timp să trecem prin ele. În cadrul relativității generale, găurile de vierme nu sunt traversabile.

Bineînțeles, imposibilitatea nu stă niciodată în calea unui teoretician de neoprit. Așadar, oamenii de știință au aflat curând că o gaură de vierme poate deveni traversabilă dacă este „căptușită” cu un anumit tip de energie negativă. Este vorba despre același tip de energie negativă care ar putea fi folosită pentru un motor cu distorsiune. Însă, materia cu energie sau masă negativă nu pare să existe.

Cercetătorii au descoperit o soluție pentru găurile de vierme cu ecuațiile Einstein-Dirac-Maxwell

Totuși, putem presupune că există o teorie cuantică a gravitației care depășește teoria relativității generale. Nu avem încă un model complet al gravitației cuantice, însă avem numeroase modele aproximative care ne-ar putea ajuta să ajungem unde dorim.

Unul dintre acele modele este cunoscut drept teoria Einstein-Dirac-Maxwell. Teoria este denumită astfel pentru că include aspecte din teoria gravității a lui Einstein, teoria electromagnetismului a lui Maxwell și teoria lui Dirac privind particulele cuantice. Recent, o echipă de cercetători a descoperit o soluție pentru găurile de vierme cu calculele folosite în teoria Einstein-Dirac-Maxwell.

În principiu, am putea să călătorim printr-o gaură de vierme

Oamenii de știință au aflat că soluția găurilor de vierme era complet traversabilă. Mai mult, soluția nu pare să necesite vreo stare negativă a energiei. În principiu, am putea să călătorim printr-o gaură de vierme fără să fie nevoie de masă negativă, potrivit Science Alert.

Problema este că ar fi nevoie să ne aflăm într-o stare cuantică. Așadar, atomi microscopici ar putea călători prin această gaură de vierme, însă nu și oamenii.

Deși este interesant, modelul este doar unul „de jucărie”. Oamenii de știință au de gând să exploreze mai departe ideea lor pentru a vedea dacă soluția lor este încă o idee imposibilă, sau dacă ar putea fi o cale de a crea o astfel de gaură de vierme cuantică.

Noutăţile partenerilor

comentarii: