image
Sursa foto: border.gov.md

Situația la frontieră: Peste 11 mii de traversări; 34 de persoane documentate pentru încălcarea restricțiilor anti-Covid

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei au fost înregistrate 11 620 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 5 721 de persoane, dintre care 2 883 treceri la frontiera moldo-română, 1 435 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 403 treceri a frontierei aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:

PTF Leușeni – 1 430 traversări persoane;

PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 1 403 traversări persoane;

PTF Sculeni – 591 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați – 453 traversări persoane;

PTF comun Criva – 266 traversări persoane;

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 11 620 persoane și completate 1 514 fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană din cele ce au traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 57 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19. Totodată au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice (art.76' al CC al RM) 39 de persoane.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: