„Vom transmite lumii întregi un mesaj de curaj şi speranţă din Japonia”, a precizat premierul, potrivit news.ro.
Decizia cu privire la spectatorii străini a fost luată pentru evitarea propagării coronavirusului în perioada JO. „Nu trebuie să lăsăm garda jos, pentru a împiedica o accelerare a numărului infectărilor”, a menţionat însă Yoshihide Suga la congresul anual al Partidului Liberal Democrat, cu câteva ore înainte de ridicarea stării de urgenţă la Tokyo.
Premierul consideră acest moment unul „extrem de important” în prevenirea infectărilor cu coronavirus.
Joi, ştafeta torţei olimpice a început la Fukushima. Ştafeta se va încheiat în data de 23 iulie, pe Stadionul Olimpic, unde va avea loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!