Nouă consilieri locali din Colonița și un primar din raionul Fălești, vizați de ANI

Nouă consilieri locali din Colonița, un primar din raionul Fălești și directorul unei școli sportive din Capitală au ajuns în vizorul Autorității Naționale pentru Integritate (ANI), în urma verificărilor din ultima săptămână în privința regimului juridic al conflictelor de interese.

Foto: ani.md

Controale pe avere au fost demarate pe numele unui membru al Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat, a unui șef de subdiviziune din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri, unui funcționar din cadrul Serviciului Fiscal de Stat și a unui fost primar din raionul Sîngerei. Două acte de constatare au fost emise de inspectorii de integritate pe controlul averii în care au fost vizați un deputat și un funcționar vamal. Într-un alt act de constatare a fost stabilit un conflict de interese admis de directorul interimar al Spitalului raional Orhei.

Patru cauze contravenționale au fost pornite de inspectorii de integritate. Trei cauze au fost deschise pentru nedepunerea sau depunerea tardivă a declarațiilor de avere și interese personale de către un primar din raionul Cantemir, doi consilieri din Consiliul Colonița, Chișinău și din raionul Ștefan Vodă. O altă cauză a fost pornită pentru nesoluționarea conflictelor de interese de un consilier din raionul Căușeni.

Inspectorii de integritate au întocmit trei procese verbale cu privire la contravenție unui primar din raionul Căușeni, unui consilier din raionul Basarabeasca și unui șef de grădiniță din raionul Cahul. În total, au fost aplicate sancțiuni în sumă totală de 10 mii de lei, dintre care 3000 de lei au fost achitate de subiecți.

Președintele raionul Telenești a respectat legea ANI și a declarat un conflict de interese, pentru care a primit o soluție din partea inspectorului de integritate.

Direcția juridică a ANI a participat în 25 ședințe de judecată pentru apărarea actelor de constatare, emise de inspectorii de integritate și contestate de către subiecții declarării.

Reprezentanții ANI au organizat opt sesiuni de instruiri la care au participat circa 551 de subiecți ai declarării. De asemenea, au fost acordate 693 de consultații telefonice, dintre care 152 au fost înregistrate la Linia instituțională de informare a ANI.

Prin sistemul electronic „e-Integritate” au fost repartizate 19 de sesizări.

Săptămâna trecută, circa 8340 de declarații de avere și interese personale au fost depuse pe Portalul public al Declarațiilor.


Pub