00:48:09 29.03.2024
Stiri

Dodon se agață de ultima ȘANSĂ pentru ca să fie învestit Guvernul PSRM-ȘOR, însă a fost imediat CONTRAZIS: „Există un „dar”... președintele este obligat să dizolve Parlamentul”

Actualitate 22.03.2021 18:31 Vizualizări2651 Autor: Ziarul National
Dodon se agață de ultima ȘANSĂ pentru ca să fie învestit Guvernul PSRM-ȘOR, însă a fost imediat CONTRAZIS: „Există un „dar”... președintele este obligat să dizolve Parlamentul”


Socialistul Igor Dodon mai speră că va fi învestit Guvernul majorității PSRM-ȘOR, în pofida deciziei de astăzi a Curții Constituționale, care îi dă dreptate Maiei Sandu în privința desemnării lui Igor Grosu la funcția de prim-ministru.

Potrivit lui Dodon, în cazul în care Cabinetul propus de Igor Grosu nu acumulează 51 de voturi, atunci Maia Sandu va fi obligată să desemneze candidatul propus de majoritatea parlamentară.

„Noi formulări apar în argumentarea deciziei „ciudate” a Curții Constituționale de astăzi. Se pare că, dacă 51 de deputați nu votează pentru Grosu, acest lucru nu va deveni automat un motiv pentru dizolvarea Parlamentului. Deci, pentru a dizolva Parlamentul, președintele trebuie să negocieze din nou cu deputații. Majoritatea parlamentară poate spune că nu este de acord cu dizolvarea Parlamentului. În acest sens, poate fi propus un nou candidat la funcția de premier”, a precizat Dodon într-o postare pe Telegram.

De partea cealaltă, comentatorul politic, Nicolae Negru, spune că există un „dar”.

„Am observat și lucrul acesta în decizia CC, dar există un „dar”... Dacă expiră trei luni de la demisia Guvernului, președintele este obligat să dizolve Parlamentul. În decizia de azi se vorbește la general, că există o asemenea posibilitate, în cadrul celor trei luni prevăzute de Constituție. CC a decis anterior că după trei luni președintele nu are de ales să emită sau nu decretul de dizolvare a Parlamentului, ci este obligat să-l dizolve. Dar, înainte de dizolvare, Constituția o obligă să consulte din nou fracțiunile parlamentare și, dacă va exista o majoritate care va propune un premier, s-ar putea că CC să nu avizeze decretul de dizolvare. Prin urmare, ea trebuie să depună efort să obțină 51 de voturi pentru Guvernul Grosu, dacă nu vrea să deschidă ușa pentru Guvernul Dodon-Șor-Plahotniuc. Maia Sandu a câștigat bătălia, dar, până va câștiga lupta, mai este”, a argumentat Nicolae Negru.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md