Au sfidat interdicțiile și au oficiat slujbe cu enoriași în interior. Mai multe biserici din Hîncești, în vizorul poliției

Mai multe locașuri sfinte din raionul Hîncești au oficiat slujbe în interior, contrar regulilor emise de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Se întâmplă în condițiile în care, raionul Hîncești se află sub Cod roșu de alertă, în rezultatul creșterii alarmante a numărului de infectări.

Foto: IP Hîncești

În această perioadă, polițiștii Inspectoratului de Poliție Hîncești desfășoară zilnic, razii de verificare privind respectarea restricțiilor de către enoriași și preoți, pe întreg teritoriul raionului Hîncești. 

În urma, verificărilor s-a stabilit că 35 lăcașe sfinte erau închise, în 3 biserici, serviciul divin a fost petrecut doar de preot, iar în 9 lăcașe de cult, slujbele s-au petrecut în interior, la care au participat aproximativ 218 enoriași.

Întru executarea Hotărîrii CTESP Hîncești, instituirea „Codului Roșu" se interzice desfășurarea slujbelor bisericești, în interiorul lăcașului cu  participarea enoriașilor. Polițiștii au inițiat proceduri contravenționale pentru comiterea încălcărilor.

În legătură cu faptul că se atestă o creștere a numărului de persoane infectate cu Covid-19, Comisia Națională Extraordinară în Sănătate Publică a declarat stare de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în perioada 19 martie – 18 aprilie 2021.

Ieri, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a Municipiului Chișinău a emis o nouă hotărâre. Pentru a preveni răspândirea Covid-191, din aprilie 2021, slujbele religioase se vor desfășura în afara bisericilor, la aer liber, utilizând sisteme de sonorizare și transmiterea online (după caz), cu respectarea regulilor de sănătate publică și păstrarea distanței sociale.

 


Autor: Anastasia Florea (stagiară)


Pub