Irina Zuza este pasionată de nutriție și psihologie de mai bine de zece ani. Fără să realizeze, spune ea, a început să studieze interacțiunea dintre cele două, atât individual, cât și în cadrul conferințelor și cursurilor la Universitatea din Maastricht pe care a absolvit-o recent.
Așa a luat naștere proiectul Psihonutritie.md, o platformă unde Irina vorbește despre conceptul de psihonutriție, obiceiuri și tulburări alimentare. Revenirea la Chișinău a motivat-o și mai mult să grăbească lansarea proiectului pentru că, adaugă ea, acest subiect este „inhibat și slab vociferat” în societatea noastră.
Am discutat cu Irina despre obiceiurile alimentare ale moldovenilor, bagajul emoțional moștenit de generații, dar și despre procesul de schimbare și vindecare.
Mâncatul mecanic și mâncatul compulsiv
În Republica Moldova, din păcate, segmentul de „tratament” prevalează în detrimentul „prevenirii”. În mare parte, societatea noastră se dedică îmbunătățirii sănătății doar atunci când calitatea vieții este deja afectată. Mai mult, conceptul de „stil sănătos de viață” se rezumă la o alimentație corectă și activitate fizică. Fiind însă ființe umane, ne alimentăm nu doar din hrană, dar și cu emoții, trăiri, care inconștient ne afectează atât sănătatea fizică, cât și cea mintală. Respectiv, un obicei alimentar specific Republicii Moldova și nu doar, e mâncatul mecanic, rolul acestuia fiind de a potoli foamea, fără a oferi neapărat corpului nostru substanțele nutritive de care are nevoie.
De asemenea, circumstanțele în care este luată masa sunt extrem de importante pentru o bună asimilare a alimentelor. Însă, drept rezultat al unui stil de viață alert și stresant, alimentația nu are loc conștient, deseori fiind acompaniată de activități precum citit, privit televizorul, etc. Un alt obicei alimentar care necesită ajustări este consumul mic de alimente în timpul zilei și lipsa „moderației” odată ce vine seara. Acest fenomen poate fi explicat prin faptul că toată ziua funcționăm pe auto-pilot, fără a asculta necesitățile organismului nostru. Seara însă, recuperăm toate caloriile, ba chiar mai mult. De asemenea, după o zi obositoare, creierul are o capacitate scăzută de auto-control, fapt confirmat de episoadele de mâncat incontrolabil din timpul nopții.
„Hai încă o guriță pentru mama/tata/bunica/bunelul/…”
Îmi pare bine să atest că generația noastră are acces la mult mai mult informație decât aveau părinții noștri. Cu toate acestea, provocarea e să o alegem pe cea veridică și să luăm deciziile corecte în acest sens.
Psihoeducația începe de la renumitele fraze: „Hai încă o guriță pentru mama/tata”, „Nu lăsa nimic în farfurie, că îți lași puterea”, „Nu te scoli de la masă până nu termini tot din farfurie”, etc. Chiar dacă intențiile părinților erau unele bune, aceste fraze au diminuat din capacitatea persoanelor de a-și asculta propriul corp. Câți dintre voi mâncați doar pentru că așa trebuie și nu pentru că vă doriți? Câți dintre voi nu îndrăzniți să lăsați ceva în farfurie chiar dacă v-ați săturat? Păi uite aici se regăsește „bagajul” moștenit din generații.
Odată cu laptele mamei
Vrem noi sau ba, psihoeducația începe din primele momente de viață. Atunci când copilul plânge, primul instinct al mamei este să-l hrănească, chiar dacă nevoile acestuia pot fi diferite.
Prin urmare, devenind adult, individul asociază hrana drept o recompensă pentru momentele și stările neplăcute. Iar precum laptele matern e dulce, multe persoane își camuflează stările de tristețe și anxietate în special cu dulciuri, căci inconștient, dulce echivalează cu siguranță, alinare și tot emoțiile plăcute pe care le simțeam la pieptul mamei. Acesta e cel mai tipic exemplu, însă, psihonutriția necesită a fi înțeleasă la fiecare etapă a vieții, căci se manifestă diferit.
Schimbare și vindecare
În mare parte, persoanele care mă contactează suferă de o formă incipientă de tulburare alimentară (anorexie, bulimie, etc.). În proporție de 90% sunt persoane care se confruntă cu mâncatul compulsiv/emoțional, dar care se manifestă în diverse forme.
Cazurile, precum și declanșatorii acestui fenomen diferă de la persoană la persoană. Iar aici intervine aportul meu: să identificăm cauzele, soluțiile individuale și să monitorizăm procesul de cunoaștere și vindecare. Precum fiecare persoană are un istoric medical, emoțional, psihologic diferit, la fel sunt și soluțiile – mult prea diverse pentru a fi standardizate și aplicate tuturor.
Odată ce de ani buni obiceiurile nesănătoase fac parte din rutina zilnică, schimbarea nu se produce peste noapte. Totul începe de la conștientizare și dorința persoanei de a-și ajusta pre-concepțiile, stilul de viață și propriile mecanisme de a răspunde factorilor de stres, sociali, etc.
De ce 95% din diete eșuează? Deoarece procesul de schimbare nu e unul autentic. Odată ce o persoană a fost supusă la atât de multe restricții, probabilitatea că ea va ceda fizic și psihologic este atât de mare, încât kilogramele nu întârzie să revină. Din acest motiv, eu nu susțin dietele, dar încurajez schimbarea stilului de viață atât pe segmentul de „fizic”, cât și „psiho-emoțional”. Doar atunci când se reușește crearea unui echilibru între cele două, procesul de schimbare și vindecare e unul natural și durabil.
