image
Sursa foto: Jurnal.md

Igor Șarov despre tergiversarea numirii sale în funcție: Toată perioada a fost folosită pentru a mă ponegri

Fostul ministru al Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, și-a început ieri activitatea în calitate de rector al Universității de Stat din Moldova. Igor Șarov a fost ales rector al Universității de Stat din Moldova la 16 decembrie, însă abia acum 2 zile, ministerul Educației, Culturii și Cercetării a semnat ordinul de confirmare a acestuia în funcție.

Igor Șarov acuză actuala conducere a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării că ar fi tergiversat intenționat procesul, pentru a-i știrbi din imagine,  notează IPN.

„Ceea ce s-a întâmplat pe parcursul acestor trei luni este foarte grav. Am pregătit cu colegii chemarea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în judecată, dar nu s-a ajuns până la asta. Toată această perioadă a fost folosită pentru a ponegri. Nici eu, nici echipa nu ne-am lansat în speculații și nu am atacat pe nimeni”, a spus Igor Șarov în cadrul emisiunii  „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.  Igor Șarov spune că tergiversarea confirmării sale în funcție l-a împiedicat să-și exercite atribuțiile de rector, acest lucru afectând funcționalitatea instituției.

„A afectat și procesele de la Universitate, eu nu am putut în tot acest timp să-mi pun în aplicare programul cu care am câștigat concursul, să mă întâlnesc cu ambasadorii, în biroul rectorului am intrat abia ieri, fiindcă am vrut să fiu corect”, a mai spus Igor Șarov.

Printre prioritățile lui Șarov în calitate de rector al USM este securitatea procesului educațional în condiții de pandemie, transformarea USM într-o instituție de învățământ superior similară celor din Vest.

„Îmbunătățirea infrastructurii, mai multe posibilități pentru profesori, internaționalizarea programelor de studii, racordarea politicilor USM la realitățile din Occident, altfel riscăm să pierdem o mare parte din studenți care pleacă în străinătate și doar oferirea unor condiții mai bune ne poate ajuta să-i păstrăm ”, a spus Igor Șarov.

Amintim că ieri deputata Maria Ciobanu a menționat într-o postare plasată pe pagina sa de facebook că actuala ministră a Educației a semnat ordinul abia după ce a fost audiată în cadrul Comisiei parlamentare cultură, educație și cercetare. Ministra a invocat drept cauză o contestație anonimă trimisă pe adresa MECC.

„Trei luni a examinat Ministerul Educației, Culturii și Cercetării o contestație anonimă de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de rector a USM, contestație „inspirată” de minister. Trei luni! Abia ieri, în urma discuțiilor purtate cu Lilia Pogolșa la ședința Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, ministra, înțelegând, probabil, stupiditatea acțiunilor sale, a semnat ordinul de numire în funcția de rector a câștigătorului concursului, domnul Igor Șarov”, a notat Maria Ciobanu.

Igor Șarov a fost ministru al Educației, Culturii și Cercetării în Guvernul Chicu până la data de 9 noiembrie 2020, când  exponenții PDM din Executiv au fost revocați din funcții, după anunțul democraților de a se retrage de la guvernare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: