image
Sursa foto: Jurnal.md

Directorul „Poștei Moldovei”, despre acuzațiile că ar gestiona defectuos întreprinderea: Bugetul este influențat de pandemie

Protestul anagajaților ÎS „Poșta Moldovei” care a avut loc la Bălți, Fălești și Glodeni ar fi un atac neîntemeiat al unor persoane, inclusiv din domeniul politic îndreptat împotriva actualei conduceri a întreprinderii „Poșta Moldovei”. Iar acuzațiile aduse anterior de Alexandru Slusari că ÎS „Poșta Moldovei” ar putea repeta soarta „Căilor Ferate din Moldova”, aduse la faliment prin intermediul unui managment defectuos, sunt eronate. Anunțul a fost făcut de reprezentanții întreprinderii în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit conducerii întreprinderii pandemia a contibuit la sistarea schimbului de poștă în anul 2020 cu toate țările membre ale Uniunii poștale universale, incluiv cu China și Singapore, care au cea mai mare pondere în acest circuit.

În 2020 schimbul de poștă s-a redus cu 30% față de 2019, fapt ce a generat pierderi întreprinderii în sumă de 120 de milioane de lei.

„La momentul actual circuitul internațional a fost restabilit, inclusiv cu China, iar în timpul apropiat va fi posibilă și accesarea platformelor online”. a menționat reprezentantul Poștei Moldovei.

Potrivit conducerii instituției, cea mai mare pondere a cheltuielilor întreprinderii în 2020 a fost salarizarea salariaților, numărul cărora nu s-a schimbat, și a constituit 85% din suma tuturor cheltuielilor.

Cât privește achizițiile și serviciile accesate de întreprindere, în buget au fost planificate cheltuieli de 45 de milioane de lei, dar au fost cheltuiți 8, 2 milioane de lei. „O bună parte au fost cheltuiți penreu procurarea materialelor necesare pentru protejarea celor peste 4500 de angajați în condițiile de pandemie” , a mai spus conducerea instituției.

În context, Poșta Moldovei a negat că ar vrea să reducă numărul de angajați, dar a precizat că va recurge în 2021 la „acțiuni de optimizare și reorganizare a proceselor tehnologice și va întreprinde măsuri de eficientizare și reducere a cheltuielilor”.

Cât despre protestul de la Bălți, conducerea întreprinderii a declarat că șeful sucursalei Bălți, Vasile Guțu încearcă prin proteste și greve „să distragă atenția opiniei publice de la abaterile grave pe care le-a comis în activitatea sa”.

Potrivit directorului întreprinderii Vitalie Zaharia, încălcările stabilite vizează efectuarea de către directorul CP Bălți, a unor plăți neîntemeiate din contul sucursalei Bălți, acțiuni de înstrăinare ilicită a bunurilor imobile ale întreprinderii și semnarea de acte juridice în lipsa unor împuterniciri, cu depășirea atribuțiilor de serviciu.

Amintim că luni, 15 martie, mai mulți angajați ai Întreprinderii „Poşta Moldovei” ai Centrului de poștă Bălți, Glodeni și Fălești au protestat și au cerut demisia directorului general interimar, Vitalie Zaharia. Angajații s-au arătat nemulțumiți de un ordin al administrației, emis la 5 martie, care prevede un plan anti-criză, care ar putea lăsa sute de oameni fără locuri de muncă sau cu salarii mizere.

Vasile Guțu a declarat în cadrul protestului că este inacceptabil că directorul interimar a preluat o instituție cu un profit de 40 de milioane de lei și timp de un an a transformat instituția într-o întreprindere cu pierderi de zeci de milioane. Protestatarii au venit cu pancarde pe care scria „Zaharia pleacă” și „noi nu vom ceda”.  Vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari a propus ca situația să fie discutată în cadrul unei comisii parlamentare de anchetă.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: