Atenție! Traficul rutier va fi restricționat pe mai multe străzi din Capitală

Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 20.03.202, ora 08:00 - 21.03.2021, ora 19:00, va fi restricționat parțial traficul rutier, pe benzi separate, în perimetrul sensului giratoriu de la intersecția străzilor Ion Creangă - str. Alba-Iulia - str. Constituției.

Foto: UNIMEDIA

Măsura a fost luată de autoritățile municipale în vederea executării lucrărilor de frezare a asfaltului degradat, în perimetrul sensului giratoriu, în cadrul proiectului de renovare a străzii Ion Creangă.

Astfel, pe durata desfășurării lucrărilor, sunt posibile abateri de la programul de circulație a transportului de pănă la 10 - 30 minute. 

De asemenea, în perioada 20.03.2021 - 21.03.2021, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Columna, în perimetrul str. Mit. G. Bănulescu - Bodoni - str. Al. Pușkin, în legătură cu executarea lucrărilor strămutare a rețelelor electrice de către Î.C.S. „Premier Energy Distribution" S.A. 

Totodată, primăria municipiului Chișinău informează că în perioada: 22.03.2021 - 01.04.2021, va fi suspendat traficul rutier pe strada 31 August 1989, pe tronsonul cuprins între str. Tighina - str. Ismail, în legătură cu executarea lucrărilor de strămutare a rețelei de gazoduct din zonă respectivă.

Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată restricționarea parțială a traficului rutier sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.


Pub