Contractele „uitate” de primarul de Filipeni, Leova, cu firma sa, în decurs de opt ani

Ilie Gulca
19/03/2021

Vasile Grosu, primar de Filipeni (foto), Leova, a încheiat contracte cu o firmă fondată de el însuși și condusă de frate-său în decursul deținerii mandatelor de ales local pe opt ani, între 2011 și 2019. În toată această perioadă, firma primarului, SRL Vigfilvas, a amenajat teritoriul satului, a deszăpezit localitatea, a livrat mărfuri și servicii primăriei și a lichidat gunoiști.      

Astfel, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că fostul ales local de la Filipeni a încălcat regimul juridic la conflictelor de interese prin nedeclararea, în modul și în termenul stabilit, al conflictului de interese și nesoluționarea acestuia prin abținere, exprimat prin aprobarea actelor de îndeplinire a lucrărilor și încheierea contractelor enunțate în raport cu SRL Vigfilvas.

Solicitat să își exprime punctul său de vedere, Vasile Grosu a spus că nu își poate aminti cu exactitate dacă, printre actele semnate de el ca primar, în cei opt ani, a încheiat contracte și cu firma sa.

În consecință, ANI a decis decăderea lui Vasile Grosu din dreptul de a mai exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, inclusiv mandatul de primar, pe o perioadă de trei ani de la data destituirii.

Conform unei decizii a Curții Supreme de Justiție din 2019, același primar de Filipeni, Vasile Grosu, și secretara Consiliului local, Daria Lupu, au emis în interesul unei persoane un certificat cu date false pe care aceasta din urmă l-a folosit în instanță pentru a demonstra dreptul exclusiv de moștenitor.        

Ilie Gulca
19/03/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii