image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Deputat: PSRM și ȘOR au mers la spital, la deputații infectați de Covid, pentru a colecta semnături

Cei din PSRM și ȘOR sunt acuzați de iresponsabilitate atunci când au mers la spital, la deputații infectați de Covid, pentru a colecta semnături pentru majoritatea parlamentară.

„Iresponsabil, în așa tempo, degrabă putem să nu mai avem majoritate parlamentară. Grav este că au supus riscului întregul Parlament, nu doar deputații și familiile acestora, dar și funcționarii din secretariat”, a menționat deputatul Platformei DA Dinu Plângău.

„Discutam cu mai mulți profesori care ziceau că s-au contaminat nu prin contact direct, ci prin faptul că au controlat lucrările elevilor. Le doresc multă sănătate deputaților și sper ca toți să înțeleagă că viața, sănătatea este mai importantă decât jocurile politice care nu au dat niciun rezultat”, a adăugat legislatorul. Precizăm că liderul fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, a anunțat astăzi, în plenul Parlamentului, despre crearea unei noi majorități parlamentare. Acesta a prezentat o declarație semnată de 53 de deputați, inclusiv de către Violeta Ivanov și Reghina Apostolova, infectate cu Covid-19.

listalista

Noutăţile partenerilor

comentarii: