Înmânarea distincției comunității evreiești din Republica Moldova „Omul Anului”

În data de 16 martie, a avut loc ceremonia solemnă de înmânare a distincției Comunității Evreiești din Republica Moldova ,,OMUL ANULUI’’.

Foto:

Laureat al titlului onorific ,,Omul Anului’’ în anul 2021 a devenit domnul Boris Golovin, șeful IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească din Republica Moldova, care a dedicat toată viața lui profesională activității în domeniul sănătății, lucrând în calitate de doctor, ocupând în diverse perioade de timp poziții manageriale în cadrul instituțiilor medicale, dar și funcția de viceministru al sănătății.

Distincția a fost înmânată de către Președintele Comunității Evreiești, domnul Alexander Bilinkis, care în alocuțiunea lui a remarcat că ,,Boris Golovin merită mult respect și recunoștință fiind un om sufletist, receptiv, cu o înaltă ținută morală. Acesta și-a dedicat viața profesiei de medic și nobilei misiuni de a ajuta oamenii, păstrându-le sănătatea și viața’’.


Din momentul începerii pandemiei de coronavirus și înregistrării primului caz de infectare și până în prezent, sistemul medical al Republicii Moldova continuă să se confrunte cu una dintre cele mai mari crize epidemice.

Ambasadorul Statului Israel în Republica Moldova, E. S. Eliav Belotserkovsky, în nota oficială de felicitare transmisă cu această ocazie, a subliniat că: „Domnul doctor Boris Golovin a fortificat capacitățile serviciului de asistență medicală urgentă din Republica Moldova, care salvează mii de vieți omenești în timpul epidemiei.”Ambasadorul a mulțumit domnului Boris Golovin, exprimând recunoștință pentru eforturile depuse de dumnealui și lucrătorii medicali în fiecare zi, și a reconfirmat disponibilitatea Statului Israel de a extinde cooperarea în domeniul asistenței medicale.

La finalul evenimentului, domnul Boris Golovin a mulțumit cordial Comunității Evreiești din Republica Moldova, afirmând că premiul, care i-a fost acordat este, în primul rând, un omagiu întregului Serviciu de Asistență Medicală Urgentă, care, spre satisfacția și mândria lui, a reușit să facă față provocărilor, cu care continuă să se confrunte țara noastră. În ciuda volumului mare de muncă și a numărului fără precedent de apeluri, care în aceste zile depășește pragul de 2500, instituțiile medicale și angajații acestora își îndeplinesc cu onoare misiunea.


Comunitatea Evreiască din Republica Moldova îl felicită respectuos pe domnul Boris Golovin cu prilejul decorării cu binemeritata distincție.

Titlul onorific al Comunității Evreiești „Omul Anului” este acordat pentru prima dată în 2021. Acesta atestă contribuțiile persoanelor, indiferent de apartenența lor etnică și religioasă, care prin activitatea lor aduc aport semnificativ la dezvoltarea Republicii Moldova.


// console.log('no ads situation')