Noul rector al Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, a fost prezentat colectivului instituției

My Post (35)

Pe data de 18 martie 2021, în cadrul Consiliului de Administrație extins, Președintele Consiliului de Dezvoltare Strategică a USM, dl academician, prof. univ. Leonid Culiuc l-a prezentat pe noul rector al USM Igor Șarov.

În cadrul intervenției, președintele CDSI a vorbit despre procedura de alegere care a respectat rigorile legale și spiritul democratic. Și-a exprimat regretul cu privire la tergiversarea procesului de confirmare și i-a urat lui Igor Șarov succes în următorii cinci ani în activitatea de rector al USM, menționând că experiența managerială și calitățile profesionale pe care le deține vor contribui la prosperarea și ascensiunea Univesității de Stat din Moldova în educație și cercetare atât pe plan național, cât și internațional.

În context, dl Igor Șarov a vorbit despre prioritățile rectorului, în actuala situație de pandemie, prioritatea numărul unu fiind sănătatea cadrelor didactice și a studenților. Igor Șarov a menționat că în programul managerial cu care a câștigat concursul pentru funcția de rector al USM sunt stabilite obiectivele strategice. Ele țin de: responsabilităţi clare pentru angajaţii universităţii şi asigurarea de drepturi minimale individuale garantate pentru cadrele titulare; asigurarea de condiţii minimale de studii garantate pentru studenţi; îmbunătăţirea condiţiilor fizice pentru spaţiile de educaţie şi cercetare; stimularea activităţii de cercetare şi formarea tinerilor cercetători; cooperarea cu mediul economic şi social; promovarea internațională a universităţii; planificarea strategică şi dezvoltarea profesională; atragerea de noi fonduri şi utilizarea eficientă a resurselor financiare; managementul calităţii; digitalizarea Universității de Stat din Moldova.

A menționat că reușita implementării programului managerial este posibilă numai și numai dacă vom fi mereu cu un pas înaintea tuturor, vom anticipa și adopta deciziile corecte la toate evoluțiile din sistem și, nu în ultimul rând, dacă vom fi o echipă.

Dl Igor Șarov a mulțumit angajaților USM pentru încrederea acordată și a îndemnat la unirea eforturilor pentru Alma Mater.

La final, dl academician Leonid Culiuc a reiterat sprijinul CDSI în implementarea programului managerial al rectorului Igor Șarov, pentru prosperarea Universității de Stat din Moldova.


Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente