image
Sursa foto: Jurnal.md

S-a stins din viață generalul Anton Gămurari

S-a stins din viață generalul Anton Gămurari, fost comandant al Brigăzii cu destinație specială „Fulger” și vicepreședinte al Uniunii Naționale a Veteranilor Războiului pentru Independență.

„Eroii nu mor niciodată. De obicei, amintirile despre războiul de pe Nistru se leagă de cele ale combatanților, ei au fost si raman a fi eroii adevarati. Fostul comandant al Brigăzii cu destinație specială „Fulger”, Anton Gămurari s-a prăpădit. Drum, lin domnule GENERAL, om ambițios și luptător, fire dârză și luptătoare, om cu excelente calități”, a scris pe pagina sa de facebook jurnalista Valentina Ursu.

Generalul Anton Gămurari s-a stins din viață astăzi, 17 martie, la vârsta de 70 de ani.

În timpul războiului de pe Nistru, Anton Gămurari a comandat Brigada de poliţie cu destinaţie specială care a purtat lupte cu grupările paramilitare ale Tiraspolului.

Anton Gămurari a fost avansat de către preşedintele Mircea Snegur la gradul de general-maior de poliţie. În noiembrie 1997 a fost numit în funcţia de director general al Departamentului de protecţie civilă şi situaţii excepţionale, funcţie pe care a deţinut-o până la 29 iulie 1999.

Anton Gămurari a fost și unul din liderii protestelor organizate de Platforma Civică Demnitate și Adevăr în anii 2015-2016.

Noutăţile partenerilor

comentarii: