Raport SUA: Putin ar fi coordonat eforturile de manipulare a alegerilor prezidențiale în favoarea lui Trump. Reacția Rusiei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a coordonat cel mai probabil eforturile de manipulare a alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, potrivit unui raport al serviciilor secrete americane dat publicităţii marţi despre care surse citate de Reuters apreciază că este posibil să ducă la impunerea de noi sancţiuni americane împotriva Moscovei. Rusia a transmis miercuri că acuzaţiile conţinute în raportul menţionat sunt nefondate.

Foto: www.inquirer.com

Raportul de 15 pagini, dat publicităţii de Oficiul Directorului Informaţiilor Naţionale, a dat greutate acuzaţiilor mai vechi potrivit cărora principalii „locotenenţi” ai lui Trump făceau jocul Moscovei amplificând acuzaţiile la adresa lui Joe Biden, pe atunci candidat la preşedinţie, de către personalităţi ucrainene având legături cu Rusia în ajunul scrutinului din 3 noiembrie. Raportul aduce date noi, conform cărora Putin cel puţin a aprobat, dacă nu chiar a coordonat eforturile de manipulare a scrutinului prezidenţial în favoarea lui Trump.
 
Este de aşteptat ca Washingtonul să impună sancţiuni Moscovei chiar de săptămâna viitoare ca urmare a acestor acuzaţii, au declarat pentru Reuters trei surse sub rezerva anonimatului, transmite Agerpres.
 
Rusia este liniştită în privinţa ameninţării cu noi sancţiuni americane, a reacţionat miercuri MAE rus, citat de RIA. Tot miercuri, Ambasada Rusiei în SUA a publicat un comunicat pe Facebook în care califica acuzaţiile drept nefondate. „Documentul pregătit de comunitatea de informaţii americană reprezintă încă un set de acuzaţii nefondate împotriva ţării noastre de amestec în procesele politice interne americane. Concluziile raportului referitoare la realizarea de către Rusia a unor operaţiuni de influenţare în America sunt confirmate doar de încrederea serviciilor secrete în propria lor aroganţă. Nu au fost oferite fapte sau dovezi specifice”, a scris misiunea Rusiei la Washington.
 
Potrivit Reuters, este de aşteptat ca dezvăluirile despre rolul lui Putin să aibă un ecou deosebit, date fiind concluziile raportului conform cărora personalităţi susţinute de Rusia, precum parlamentarul ucrainean Andrii Derkaş, au racolat oameni politici americani neidentificaţi în campania lor de defăimare a lui Joe Biden şi a fiului său Hunter.
 
Potrivit raportului, activităţile lui Derkaş, care s-a întâlnit cu avocatul lui Trump, Rudy Giuliani, în 2019, erau urmărite, dacă nu chiar coordonate, de însuşi Vladimir Putin. „Putin a supravegheat activităţile lui Andrii Derkaş. Alte înalte oficialităţi din Rusia au participat la eforturile de influenţare a alegerilor (din SUA) - printre care înalţi funcţionari din serviciile de informaţii şi de securitate naţională - care apreciem că nu ar fi acţionat fără să fi primit cel puţin acceptul tacit al lui Putin”, se menţionează în raportul serviciilor de informaţii americane.
 
Raportul face referire şi la un contraatac promovat de aliaţii lui Trump, potrivit căruia China se amesteca în alegerile din SUA în favoarea lui Biden, şi concluzionează că Beijingul „nu a desfăşurat eforturi de manipulare”. „China a căutat stabilitatea în relaţia sa cu SUA şi a considerat că niciun rezultat al alegerilor prezidenţiale nu este suficient de avantajos pentru ea pentru a risca un efect de bumerang în cazul în care ar fi fost prinsă”, se arată în raport.
 
Documentul serviciilor secrete americane mai relevă că au existat eforturi din partea Cubei, Venezuelei şi grupării militante libaneze Hezbollah de a influenţa alegerile din SUA, deşi „în general, apreciem că s-au produs la o scală mult mai redusă decât cele conduse de Rusia şi Iran”.


Pub