Un deputat nu ar fi declarat peste 4 milioane de lei. ANI a transmis dosarul la Procuratura Generală

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare a încălcării regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către deputatul socialist, Radu Mudreac. Procedura de control a fost inițiată la începutul anului 2020, în baza unei sesizări din partea unei organizații non-guvernamentală din domeniul prevenirii corupției.

Foto: UNIMEDIA

În cadrul controlului, inspectorul de integritate a stabilit o diferență vădită, în mărime de peste 4 milioane 500 mii lei -  între averea dobândită și veniturile realizate de către deputat și familia sa, pe parcursul perioadei decembrie 2014 - august 2016.

Această sumă a fost identificată de către inspectorul de integritate în conturile bancare deschise pe firma familiei, administrată de către soție, iar deputatul avea calitatea de fondator. Ulterior, firma a fost înstrăinată.

Fiindu-i solicitat punctul de vedere, deputatul a menționat că firma respectivă a încheiat contracte de împrumut cu diverse persoane fizice prin care a contractat împrumuturi financiare în sumă totală de peste 4 milioane 790 mii lei pentru construcția unui unui spațiu comercial în centrul capitalei.

Inspectorul de integritate a respins argumentele invocate de către subiect, deoarece persoanele fizice vizate nu dispuneau oficial de mijloace financiare pentru împrumutarea unor astfel de sume.

Pe cauza dată, inspectorul de integritate a remis un denunț către Procuratura Generală a Republicii Moldova pe aspectul comiterii a două infracțiuni ce cad sub incidența Codului Penal al Republicii Moldova - îmbogățire ilicită și spalarea banilor.

Suplimentar, a fost sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru efectuarea unui control fiscal asupra subiectului pe perioada vizată.

Actul emis de ANI poate fi contestat în instanța de contencios administrativ.


Pub