Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ion Chicu, fostul premier al…

Ion Chicu, fostul premier al R. Moldova, intenționează să se implice în politică: Doctrina partidului ar fi de centru-dreapta

Ion Chicu, fostul premier al R. Moldova, intenționează să se implice în politică. Acesta a menționat că a fost rezervată și o denumire a partidului la Agenția Servicii Publice (ASP). Declarațiile au fost făcute în această seară în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

„Dacă înainte eram categoric la o astfel intenție, acum admit o astfel de posibilitate. Am mai multe discuții cu colegi, primari și reprezentanți ai ONG-urilor. Un plan bine formulat încă nu este. Am discutat despre procedura de înregistrare a partidelor politice. O colegă de a noastră a mers la ASP și a rezervat deja o denumire.

Formațiunea va fi cu obiectiv general de consolidare a societății. Timp de 30 de ani, cineva ne scindează. Unul dintre obiective va fi integrarea europeană și căderea hotarului de la Prut, dar și acelei bariere de la Nistru. Doctrina politică ar urma să fie de centru-dreapta, politici economice-liberale care ar permite dezvoltarea economică în primul rând”, a menționat Chicu.

Totodată, Chicu a menționat că în partid vor fi și câțiva membri din Guvernul pe care l-a condus. Referitor la bani, acesta a spus că vor fi adunați din cotizații, iar despre alte surse de finanțare deocamdată nu poate să ofere detalii.

Anterior, Chicu declara că nu are intenția de a mai reveni în politică.

Guvernul condus de Ion Chicu și-a dat demisia la 23 decembrie 2020.

Guvernul Chicu a fost învestit la 14 noiembrie 2019 cu votul deputaților PSRM, PDM și deputatul independent Alexandru Oleinic. În total, pentru au votat atunci 62 de deputați.

Lista miniștrilor Guvernului condus de Ion Chicu:

  • Pavel Voicu – Ministerul Afacerilor Interne
  • Olga Cebotari – viceprim-ministru pentru Reintegrare
  • Sergiu Pușcuța – viceprim-ministru, Ministerul Finanțelor
  • Ion Perju – Ministerul Agriculturii
  • Aureliu Ciocoi – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
  • Victor Gaiciuc – Ministerul Apărării
  • Anatol Usatîi – Ministerul Economiei
  • Fadei Nagacevschi – Ministerul Justiției
  • Lilia Pogolșa – Ministerul Educației, Culturii și Cercetării
  • Viorica Dumbrăveanu – Ministerul Sănătății