Reacția lui Mudreac după ce un inspector ANI a constat că nu a declarat peste patru mln. de lei

by D M
Distribuiti mai departe...

Deputatul socialist Radu Mudreac, care a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate, susține că averea lui a fost investigată de către un inspector pe care nu-l consideră independent, scrie TV8

„Din păcate, așa a fost să fiu bătut de soartă și să fiu investigat de un inspector numit independent, pe care nu-l consider independent. Mai mult, este un inspector incompetent, categoric. Trei plus doi sau doi plus trei, el spune că sunt cifre diferite la egal. Este un inspector care nu a trecut la angajare testul de integritate. Dacă era un inspector veridic, dumnealui studia un pic legislația și își dădea seama că persoanele juridice nu sunt subiecte ale declarațiilor. Dumnealui nu m-a investigat pe mine, Radu Mudreac, persoană fizică, dar a investigat o întreprindere”, a menționat pentru tv8.md deputatul socialist.

Precizăm că Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare a încălcării regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către deputatul socialist Radu Mudreac. Procedura de control a fost inițiată la începutul anului 2020, în baza unei sesizări din partea unei organizații non-guvernamentală din domeniul prevenirii corupției.

În cadrul controlului, inspectorul de integritate a stabilit o diferență vădită, în mărime de peste 4 milioane 500 mii lei – între averea dobândită și veniturile realizate de către deputat și familia sa, pe parcursul perioadei decembrie 2014 – august 2016.

 

Pe cauza dată, inspectorul de integritate a remis un denunț către Procuratura Generală a Republicii Moldova pe aspectul comiterii a două infracțiuni ce cad sub incidența Codului Penal al Republicii Moldova – îmbogățire ilicită și spălarea banilor.

Suplimentar, a fost sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru efectuarea unui control fiscal asupra subiectului pe perioada vizată.

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.