‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 26 aprilie, 2024
13.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleGorincioi: Rețele de markete cer 35% discount pentru promovarea produselor

Gorincioi: Rețele de markete cer 35% discount pentru promovarea produselor

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a organizat o ședință unde s-a discutat pe marginea proiectului de modificare a Legii cu privire la comerțul interior.

Prezent la ședință, Vitalie Gorincioi, președintele Asociației Moldova Fruct a menționat că, cea mai mare problemă pentru producătorii autohtoni rămâne achitarea a 35% discount rețelelor de markete pentru promovarea produselor. 

„Avem mai mult de 10 ani de când discutăm acest subiect. La moment, cea mai mare problemă nu este asigurarea a 50% de produse autohtone la raft, pentru că nu cred că o să fie cineva care o să urmărească dacă se respectă, cel mai important aspect este totuși partea financiară. Din câte cunoaștem noi, pentru promovarea produsului pe parcursul a 180 de zile, rețelele de markete solicită 35% discount, ceea ce mi se pare exagerat. Este una când vorbim despre producătorii din Europa, unde se achită subvenții mult mai mari și e altceva când vorbim despre Republica Moldova, unde e sărăcie. Întrebarea este cum va ajunge un mic producător cu produsele sale pe rafturile din magazine, dacă i se cere 35% discount”.

Totodată, Vitalie Gorincioi a mai adăugat că atunci când producătorii de la noi merg pe piața UE cu produsele lor, sunt înaintate cerințe stricte referitor la calitate și alte aspecte, respectiv ar fi corect ca și pe piața locală să avem produse de calitate, verificate inclusiv de ANSA.

De cealaltă parte, Victor Durleșteanu, reprezentantul Asociației rețelelor comerciale Probiz, a  specificat că, conform informației prezentate de membrii asociației, nu se aplică discount la  fructele și legumele autohtone.

parlament.md

Proiectul de modificare a Legii cu privire la comerțul interior a fost înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către Alexandru Slusari, care argumentează că scopurile sunt facilitarea accesului producătorilor locali, în special, a celor mici, la rețeaua magazinelor din țară, creșterea consumului de alimente autohtone, dezvoltarea industriei alimentare și procesatoare.

Amintim că, un proiect asemănător a fost propus în 2018 de către guvernul Filip, însă inițiativa a fost abandonată după votarea în prima lectură.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›