Principală  —  IMPORTANTE   —   Alte 1.688 de cazuri noi…

Alte 1.688 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în R. Moldova, în ultimele 24 de ore

Imagine-simbol

Alte 1.688 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în R. Moldova, dintre care 13 cazuri sunt de import, din Franța, Egipt, Germania, Italia, Azerbaidjan, România, Rusia și Turcia. În total au fost efectuate 4.659 de teste, dintre care 4.268 primare și 391 repetate, anunță Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS).

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în R.Moldova a ajuns la 207 012.

Din numărul total de cazuri, 72 sunt lucrători medicali: medici-15, asistenți medicali – 43, personal auxiliar-14.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 4.411 pacienți confirmați cu COVID-19, dintre care 335 în stare extrem de gravă, iar 69 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată. 

Alte 1.289 de persoane au fost vindecate. În total, 180 763 persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 sunt 10 884 persoane, iar 19 548 sunt sub supraveghere la domiciliu.