Buget ca-n filme: 2,2 mln de lei pentru fostul director al Centrului Național al Cinematografiei

La începutul anului 2021, Valeriu Jereghi, fostul director al Centrului Național al Cinematografiei din Moldova (CNC), a participat în cadrul unui concurs organizat de CNC în care urma să primească 2,2 milioane de lei, împreună cu o casă de producție locală. Asta se întâmpla la jumătate de an după ce el a părăsit funcția în mai 2020. Este cea mai mare sumă câștigată vreodată în cadrul acestui concurs anual. Acum, regizorul este acuzat de colegii de breaslă de încălcarea Legii integrității, iar cazul este verificat de Agenția Națională pentru Integritate (ANI).

Moldova.org documentează acest subiect de cel puțin o lună, timp în care am contactat numeroși cineaști și alte persoane interesate, majoritatea preferând să nu declare nimic deschis presei sau solicitând anonimatul. Motivul este unul aproape unanim – lumea cineastă din Republica Moldova este prea mică, cineaștii activi sunt nevoiți să colaboreze și să nu se critice public între ei.

Centrul Național de Cinematografie a fost creat în 2016. Anual, instituția organizează câte un concurs de finanțare a filmelor. Bugetul concursului din 2021 a fost de 5,5 milioane de lei, aproximativ la fel ca în anii precedenți. Aceștia se repartizează între regizorii și casele de producție câștigătoare.

Cum are loc concursul? 

 Concursul de finanțare a filmelor are loc în două etape. 
 

  1. În prima etapă există o Comisie de selecție și evaluare a scenariilor formată din cinci membriConform regulamentului, comisia primește dosarele participanților fără nume și fără alte detalii care ar putea identifica cine sunt autorii. Sunt admise în etapa a doua doar proiectele cinematografice care au acumulat cel puțin 6 puncte din 10 pentru scenariu.
  2. În a doua etapă, dosarele sunt analizate de către Consiliul Administrativ al CNC. Punctajul total al fiecărei aplicații se calculează prin însumarea punctelor acordate pe fiecare criteriu.
     

Din Consiliul Administrativ al CNC fac parte Veaceslav Reabcinschi, reprezentat al Asociației Cineaștilor Independenți din Republica Moldova, directoarea interimară a CNC Aurica MorozOrest Dabija – reprezentantul Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Olga Casianova – reprezentantă a Ministerului Finanțelor și Boris Conunov – reprezentant al Uniunii Cineaștilor. 

 

Concursul pentru anul 2021 

În concursul din 2021 proiectul care a acumulat cel mai mare punctaj aparține fostului director CNC, Valeriu Jereghi, pentru filmul „Pandemia.md”. Acesta a participat împreună cu casa de producție „Pascaru Production, obținând cele 2,2 mln lei. 

Pentru că a participat la concurs la nici un an de la eliberarea de funcție, cineaștii îl acuză pe Valeriu Jereghi de încălcarea Legii Integrității. De asemenea, este acuzat că ar fi influențat Comisia de selecție și evaluare a scenariilor. 

Astăzi, subiectul se află pe masa de lucru a inspectorilor de la Autoritatea Națională pentru Integritate. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, instituția căreia i se subordonează CNC, după mai mult de o lună de când am expediat o solicitare oficială în care să se expună asupra acestui subiect, ne-a informat că „ca urmare a sesizării, Autoritatea Națională de Integritate а distribuit, spre examinare, Inspectoratului de Integritate solicitarea privind vеrifiсаrеа încălcării legislației de către Valeriu Jereghi”. 

Cum a fost posibil? 
 

Membrii Consiliului Administrativ spun că și-au dat seama despre o eventuală problemă în integritate după încheierea concursului, când au citit declarațiile pline de indignare expuse online de cineaști. Atunci membrii Consiliului s-au adresat Autorității Naționale pentru Integritate pentru a analiza situația. Și Uniunea Cineaștilor din Republica Moldova au depus o sesizare la ANI la același subiect.

Scenariul semnat de Jereghi a trecut de prima etapă a concursului cu punctaj mare, explică membrul Consiliului Administrativ al CNC, Veaceslav Reabcinschi„Noi singuri am văzut că ceva este incorect în acest sistem de evaluare. Dar Consiliul Administrativ nu poate micșora suma. El deja a venit la noi cu sumă mare: cu două milioane”. Aici pot fi văzute punctajele acumulate de proiectele câștigătoare.  

Într-un final, în pofida suspiciunilor pe care le aveau, membrii Consiliului au aprobat sumele. 

„A fost o decizie complicată de a finanța proiectele. Noi am avut vreo șase ședințe a câte 4-5 ore despre ce urma să se facă. Noi am dezbătut prioritățile domeniului. Ce este mai bine pentru cinematografie? Oprim totul sau lăsăm ca niște proiecte să fie dezvoltate?

De ce este nevoie de o comisie secretă la prima etapă? 

Pentru că jurizarea proiectelor la prima etapă este crucială, am încercat să aflăm cine sunt cei cinci membri ai Comisiei și cum au evaluat proiectele 

La solicitarea Moldova.org CNC ne-a comunicat: „conform pct. 48 al regulamentului de finanțare a producției cinematografice dar și la solicitarea membrilor Comisiei de Selecție, divulgarea identității acestora nu este posibilă.”  

Totuși, pct. 48 al Hotărârii din 2015 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii cinematografiei spune că: 

„La finalul primei etape se va afișa punctajul final pentru scenariul obținut de fiecare proiect cinematografic și media punctelor acordate de fiecare membru al Comisiei, fără nominalizarea acestora.”  

Regulamentul nu menționează că identitatea membrilor Comisiei trebuie să fie secretă în timpul concursului sau după acesta. Veaceslav Reabcinschi spune că membrii au fost secretizați „ca să nu fie influențați”. „Eu nu știu dacă această comisie de jurizare trebuie să fie făcută publică. Noi nu avem oameni suficienți care ar vrea să fie în juriu chiar și anonim. Nu cred că prea mulți și-ar asuma această povară, acest risc”, explică Veaceslav Reabcinschi. 

Ultima oară lista membrilor Comisiei a fost făcută publică pe site-ul cnc.md în anul 2018.

Regizorul Victor Ciobanu, care a primit de două ori susținere financiară pentru documentarul „Dializa”, spune că „una dintre sarcinile importante ale unui director de CNC este să organizeze un concurs onest pentru o jurizare onestă. Dar noi știm cum se alege acest juriu. Când Jereghi era la conducere, telefona oamenii și îi întreba: «vrei să jurizezi?». De regulă, apela la cunoscuți în care avea încredere”, povestește Ciobanu. 

Valentina Iusuphodjaev, producătoarea care a câștigat concursul pentru funcția de director al CNC în 2020 și abia ieri, 15 martie, i-a fost aprobată candidatura de către Guvern, este una dintre autoarele Regulamentului de finanțare a cinematografiei. 

„După ce s-a jurizat, eu nu văd absolut nicio problemă de a publica numele membrilor comisiei de jurizare, de la cine au fost înaintați, felul de a evalua…

Dosare secrete 

Conform CNC, un alt criteriu care ar asigura obiectivitatea concursului este faptul că dosarele ajung pe masa Comisiei de selecție fără numele autorilor. Totuși, cineastul Valeriu Jereghi a vorbit despre filmul cu care a aplicat la concursul pentru anul 2021 încă în septembrie 2020. Cu câteva luni înainte de concurs, pe site-ul Sputnik.md apare o știre în care Jereghi povestește că în perioada pandemiei a reușit să scrie un scenariu despre „viața oamenilor de până și după pandemie.

În acest context, există probabilitatea ca membrii Comisiei săși dea seama că dosarul unui film despre pandemie îi aparține lui Valeriu Jereghi. 

Probleme de integritate


Regizorul Victor Ciobanu menționează despre existența unei toleranțe în rândul cineaștilor la neregulile de la CNC, pentru că suplimentul financiar din partea instituției este foarte important pentru ei.

„Toți înțeleg că e complicat să găsești bani în altă parte, dar cumva tot trebuie de pornit de undeva. E un cerc vicios.”

Am contactat-o pe experta anticorupție, Cristina Țărnă, pentru a discuta dacă situația de mai sus reprezintă o problemă de integritate. Potrivit specialistei, fostul director CNC a exercitat atribuții de agent public, ceea ce înseamnă că acesta urma să respecte regimul restricțiilor postangajare, menite să prevină fenomenul pantuflajului sau migrarea angajaților publici în sectorul privat.

Potrivit Legii integrității, timp de un an, foștilor agenți publici le este interzisă angajarea în cadrul organizațiilor comerciale sau necomerciale dacă, pe parcursul ultimului an de activitate la stat, aceștia au avut atribuții directe de supraveghere și/sau control al acestor organizații. Potrivit specialistei anticorupție, parte a mandatului CNC este verificarea întrunirii condițiilor legale de către casele de producție care participă la concursul de producții cinematografice. „Totul va depinde de Autoritatea Națională pentru Integritate, despre cum o să interpreteze funcția directorului CNC – dacă este aceasta o funcție de control și supraveghere sau nu”.

Pe de altă parte, specialista anticorupție scoate în evidență o altă întrebare ce se cere clarificată: care este tipul relației pe care o are fostul director CNC cu respectiva casă de producție? Poate fi aceasta relație calificată ca una de angajare, interzisă de legislația din domeniul integrității?

„În lege nu scrie că e vorba anume de un contract individual de muncă. Înțeleg că regizorul încheie un contract de colaborare cu casa de producție pentru a participa la concurs. Prin urmare, poate fi interpretat un contract de colaborare ca și modalitate de angajare? La fel, legea interzice reprezentarea unei organizații comerciale în fața entității publice unde a activat fostul agent public timp de un an. Poate fi tratată implicarea regizorului, căruia îi aparține scenariul și concepția producției cinematografice, ca și reprezentare a casei de producție în fața organizatorului concursului, CNC? În lege nu scrie nimic despre faptul că reprezentarea trebuie să fie directă sau implicită, intermediată… Sunt foarte multe nuanțe a acestei restricții post-angajare”, analizează experta anticorupție.

Conflict de interese?

O altă nuanță a restricției postangajare este obligația legală expresă pe care o au foștii agenți publici de a evita să obțină beneficii neprevăzute de lege datorită funcției deținute anterior, inclusiv datorită informațiilor de serviciu obținute în exercitarea funcției respective. În acest sens, experta anticorupție se întreabă dacă: „există loc de dubiu cu privire la faptul că fostul director CNC, care a organizat în fiecare an procedurile de concurs pentru producții cinematografice, a folosit informația care i-a devenit cunoscută cu privire la felul în care se organizează concursul? S-a folosit dânsul de informația de serviciu despre cum se acordă punctajele în acest concurs, despre cea mai bună modalitate de a avea succes în acest concurs? Are fostul director CNC relații bune cu membrii juriului din acest an, i-a contractat pe unii dintre ei ca membri ai juriului și anterior, când era încă director CNC? Dacă da, atunci situația dată generează în mod evident conflicte de interese.”

Răspunsul l-a oferit, indirect, membrul Consiliului Administrativ al CNC, Veaceslav Reabcinschi când a fost întrebat cum a reușit fostul director al CNC, Valeriu Jereghi, să câștige cea mai mare sumă de bani pentru finanțarea filmului din istoria CNC. „A profitat maxim de experiența avută”, făcând referire și la faptul că Pascaru Production”, casa de producție cu care colaborează Jereghi, știe „foarte bine cerințele și rigorile, pentru că deja au câștigat alte proiecte și cunosc cum să le scrie”, explică specialistul în cultură. 

Nu este prima dată când regizorul Valeriu Jereghi este acuzat de cineaști de abuz de putere. Vezi AICI.

L-am telefonat pe fostul director al CNC pentru a comenta situația care se examinează astăzi la ANI și pentru a comenta acuzațiile aduse, însă regizorul s-a arătat deranjat de interesul public manifestat față de acest subiect.

Au stopat toate lucrările acum. Se așteaptă răspuns oficial. Lăsați-vă de prostii și ocupați-vă de interesele țării. Ce vă deranjează pe voi dacă un proiect foarte bun a luat un punctaj foarte bun și mai mare decât celălalt care nu știe a scrie scenarii”, a răspuns revoltat regizorul. La întrebarea cum comentează faptul că ANI examinează întrebarea legată de integritate, Jereghi a răspuns: „Și? Idioții aceștia scriu peste tot donosuri. Ce să comentez eu niște dobitoci?”. 

Astăzi, cazul se investighează la Autoritatea Națională de Integritate mai mult de 30 de zile. Procesul de finanțare a filmelor este stopat, iar Consiliul Administrativ al CNC așteaptă ca ANI să ia o decizie. Dacă se constată o problemă de integritate, Consiliul urmează să găsească o soluție. „Nu am luat încă o decizie, însă s-ar putea ca banii pentru proiectul Pandemia.md să îi împărțim celorlalte proiecte”, menționează Reabcinschi. Anularea concursului nu este o soluție, întrucât banii vor fi transferați pentru anul viitor și respectiv „vor avea de pierdut cinematografia și cineaștii”, explică membrul Consiliului Administrativ.

De asemenea, dacă ANI constată un conflict de interese, Legea cu privire la declararea averii și a intereselor personale, art. 23, spune că în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție publică sau de demnitate publică la data constatării conflictului de interese, se pune o interdicție de trei ani. Ulterior, ANI introduce persoana în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.

Foto principală: Facebook/ Valeriu Jereghi


Editare de Anastasia Condruc și Ana Gherciu
 

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.