Dosar penal pentru un tânăr din Moldova care a postat imagini intime cu o tânără pe rețelele sociale

hartuire
Foto: politia.md

Un tânăr de 22 de ani, originar din orașul Rîșcani, având ca scop promovarea profilului personal și creșterea numărului de vizualizări, a postat pe profilul său de pe o rețea de socială un colaj video în care apare o tânără în ipostaze intime.

Tânărul a fost identificat ca urmare a investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției investigații infracțiunilor informatice a Inspectoratului Național de Investigații în conlucrare cu oficiul teritorial a Procuraturii din Drochia și Inspectoratul de Poliție Drochia.

Audiat de oamenii legii, suspectul și-a recunoscut vina, declarând că a obținut imaginile într-un mod fraudulos.

Urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliul temporar situat în mun. Bălți, cât și la domiciliului permanent din raionul Rîșcani, polițiștii au ridicat două telefoane mobile cu ajutorul cărora ultimul a săvârșit infracțiunea.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art.177 al. 6 „Încălcarea inviolabilității vieții personale”.

Astfel, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă pedeapsă cu amendă în mărime de la 27 500 la 42 500 de lei, sau cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 1 an, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 2000 la 3000 de unităţi convenţionale.

Inspectoratul General al Poliției recomandă cetățenilor:
# să fie prudenți atunci când intră în contact pe rețelele de sociale cu persoane cunoscute și mai puțin cunoscute;
# dacă faci cunoștință cu persoane noi în viața reală sau online, ține mereu cont de regulile de siguranță. Nu spune numele tău complet, sau chiar folosește un pseudonim. La fel, nu da detalii despre unde trăiești sau unde te afli într-un anumit moment şi, desigur – nu da nimănui parola ta;
# nu accepta cereri de prietenie de la persoane pe care nu le cunoşti în viața reală, decât dacă acestea ți-au fost recomandate de părinți sau prieteni de încredere;
# informațiile despre tine ar putea fi folosite de escroci sau de agresori sexuali pentru a te ademeni. Ei pot să folosească numele tău şi numele rudelor şi prietenilor tăi pentru a începe o discuţie şi pentru a te convinge că nu sunt persoane străine;
# ține cont de faptul că majoritatea reţelelor de socializare oferă acces liber acestor „prieteni” la informațiile despre tine. Astfel, dacă pe reţelele sociale accepţi cererile de prietenie de la orice persoană, chiar dacă nu o cunoşti, aceasta va vedea tot ce postezi şi niciodată nu ştii ce va face acea persoană cu informaţia despre tine;
# protejează-ţi conturile cu parole sigure și unice. Niciodată nu folosi aceeași parolă şi pentru contul tău de e-mail. Acest lucru reduce șansele unor persoane rău intenționate să acceseze contul tău fără permisiune. Setează parole unice pentru fiecare profil din reţele de socializare, astfel încât, dacă o parolă este furată, celelalte profile să nu fie compromise;
# nu accesa link-uri suspecte, chiar dacă acestea par a fi de la prieteni. Conturile lor ar fi putut fi infectate cu viruşi sau cu un software maliţios care extrage datele personale;
# dacă accesezi link-urile postate pe pagina de profil sau trimise prin mesaje, siguranța sistemului informațional poate fi compromisă.

De asemenea, vă sugerăm să vă adresați la poliție în cazul în care cineva vă șantajează în mediul online. Aceste acțiuni reprezintă o crimă și sunt pedepsite de către oamenii legii.

Raportați cazurile de abuz la:
– CNPAC: 078 000 480;
– Telefonul copilului: 116 111;
– Serviciul de Urgență: 112;
– mail: [email protected].

În context vă mai sugerăm să urmăriți două videoclipuri despre exploatarea sexuală realizate de echipa diez împreună cu Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente