Medicii internaționali au numit cele mai eficiente metode de renunțare la fumat

Cea mai mare conferință a Societății Internaționale de Cercetare a Nicotinei și Tutunului (SRNT) a reunit, în acest an, oameni de știință de talie mondială, care și-au prezentat lucrările științifice și ideile lor revoluționare ce ar putea ajuta peste un miliard de oameni să reducă riscurile fumatului.

Foto:

La conferință a participat doctorul Jamie Hartmann-Boyce, expertă în cadrul grupului Cochrane Tobacco Addiction. Aceasta a prezentat rezultatele unui studiu recent care evaluează cele mai eficiente instrumente de renunțare la fumat. Mai exact, în studiu sunt comparate sistemele electronice de livrare a nicotinei și terapia de substituție nicotinică, care include guma și plasturii      cu nicotină. Potrivit datelor prezentate de doctor, din 100 de fumători:

  • 10 renunță la fumat după trecerea la țigările electronice
  • 6 renunță la fumat după terapia de substituție nicotinică
  • 4 renunță la fumat fără niciun ajutor. 

„În prezent, există suficiente dovezi că sistemele electronice de livrare a nicotinei cresc șansele de a renunța la fumat, în comparație cu gumele sau plasturii cu nicotină”, a declarat doctorul Jamie Hartmann-Boyce.

Fumatul este o problemă globală de sănătate. Mulți fumători vor să renunțe la acest obicei, însă deseori eșuează. „Spre deosebire de guma de mestecat și plasturii de nicotină     , sistemele electronice de livrare a nicotinei imită procesul fumatului. Acest lucru duce la păstrarea ritualului, fără ca      utilizatorii de țigări electronice și oamenii din jur să fie      afectați de      efectele nocive ale fumului de țigară și, de asemenea, permite consumul nicotinei de către cei care au nevoie de acest lucru”, a spus autoarea studiului.

O altă lucrare științifică a fost prezentată de doctorul Bekir Kaplan din cadrul Școlii de Sănătate Publică Bloomberg, John Hopkins (JHSPH). Instituția, care este unul dintre principalii luptători împotriva fumatului, a recunoscut că sistemele electronice de livrare a nicotinei sunt o metodă eficientă de a renunța la fumat, alături de terapia de substituție nicotinică (TSN) sau alte metode medicamentoase.

La conferință a participat și psihiatru-narcologul moldovean Alexei Bandatii. Medicul a menționat exemplul Regatului Unit, țară care a realizat progrese enorme în lupta împotriva fumatului. „În Marea Britanie, acest lucru a fost posibil datorită abordării individuale pentru fiecare fumător. În această țară, persoanelor care doresc să renunțe la fumat le sunt oferite trei opțiuni distincte: terapia comportamentală, terapia de înlocuire a nicotinei și trecerea la alternative mai puțin dăunătoare, cum ar fi țigările electronice sau sistemele de încălzire a tutunului. Drept urmare, fumătorul poate să aleagă, iar dacă prima opțiune nu a ajutat, atunci cu siguranță a doua sau a treia va funcționa!", a subliniat Bandatii. 

Noile produse alternative de nicotină fac parte din Conceptul de Reducere a Riscurilor fumatului, adoptat în Marea Britanie. „În 2020, anume acest concept a ajutat 50% dintre fumătorii britanici, care au solicitat ajutor, să renunțe la fumat sau să treacă la alternative mai puțin periculoase în comparație cu fumatul”, a adăugat psihiatru-narcologul moldovean.

Cu toate acestea, experții le recomandă oamenilor care nu fumează să nu încerce niciodată, celor care fumează - să renunțe la prostul obicei, iar celor care nu pot renunța singuri - să ceară ajutorul unui specialist sau să treacă la produse de tutun mai sigure, care exclud arderea.


Pub