Raportul ANI: 31 de deputați, 23 de procurori și 11 judecători au scăpat de controlul inspectorilor de integritate anul trecut

Marcela Meglei
15/03/2021

În anul 2020, inspectorii Autorității Naționale de Integritate au eliberat de două ori mai multe acte de constatare a conflictelor de interese decât în 2019. Pe parcursul anului trecut au fost întocmite 347 de acte de constatare. În două din cinci cazuri a fost încetat controlul, pentru că nu s-a constatat încălcarea regimului juridic. În același timp, 31 de deputați, 23 de procurori, 11 judecători, 76 de consilieri locali, 38 de primari și 59 de funcționari publici au scăpat de controalele inspectorilor anul trecut. Datele se conțin în raportul de activitate pentru 2020 al ANI.

Motivarea refuzului inițierii controlului a constat în lipsa bănuieli rezonabile privind încălcarea regimului juridic al averii, al conflictelor de interese sau incompatibilităților ori petiția nu corespundea cerințelor legale, se arată în raportul ANI.

Conform documentului, inspectorii de integritate au efectuat anul trecut controlul formei și conținutului a 1.332 de declarații de avere și interese personale, dintre care 101 ale deputaților în Parlamentul Republicii Moldova, 413 ale judecătorilor din instanțele de toate nivelurile, 642 ale procurorilor, 176 ale conducătorilor, adjuncților și funcționarilor publici din cadrul Primăriei municipiului Chișinău. În rezultatul controlului au fost depuse sesizări pe 43 de procurori, 36 de deputați și 22 de judecători.

Cei mai mulți demnitari care au intrat în vizorul autorității naționale de Integritate sunt consilieri locali - 72 la număr. 70 sunt conducători ai organizațiilor publice, 57 dintre demnitarii care au intrat în vizorul inspectorilor de Integritate sunt funcționari publici cu statut special, 42 sunt funcționari publici, 32 sunt deputați, 20 sunt procurori, iar 11, judecători.

„La rămânerea definitivă a actelor de constatare, în privința a 182 subiecți de control, se va solicita încetarea mandatului, a raporturilor de muncă ori de serviciu și vor fi decăzuți din dreptul de a mai exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică pe un termen de trei ani”, se mai arată în document.

În calitate de agenți constatatori, anul trecut inspectorii de integritate au examinat și inițiat 241 de cauze contravenționale, au întocmit 199 de procese verbale contravenționale, au încetat 25 de cauze contravenționale, iar 17 dosare contravenționale au fost trimise în instanța de judecată. De asemenea, anul trecut au fost aplicate amenzi în valoare de 456.500 de lei.

În primul trimestru al anului 2020 au fost depuse 65.192 de declarații anuale, cu peste 7.000 de declarații mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2019.

Marcela Meglei
15/03/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii