/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

/VIDEO/ Vaccinarea a continuat și în weekend. Cum a decurs astăzi procesul de administare a serului împotriva COVID-19

missing
14 martie 2021, ora 21:30

După ce săptămâna trecută, procesul de vaccinare nu a fost realizat la capacitate maximă, moldovenii fiind în febra sărbătorilor de 8 martie, în acest weekend, majoritatea centrelor de imunizare au activat. Cel puțin de asta ne-a asigurat epidemiologul din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, Alexei Ceban. Și la Centrul de Sănătate din Strășeni, asistenții medicali din raion au făcut coadă dis-de-dimineață. În timp ce unii aveau emoții, alții ne-au spus că aceasta este singura soluție de a se proteja de COVID-19 și de a opri răspândirea virsului.

Procesul de vaccinare a început la ora 9.00 dimineața. Lucrătorii medicali veniți din mai multe localități din raionul Strășeni s-au transformat, pentru o zi, în pacienți și așteptau cuminți în rând pentru a le fi administrat serul. Mai întâi, aceștia treceau prin sala de triaj unde li se măsura febra și semnau documentul potrivit căruia își dau acordul să se vaccineze. La coadă am găsit-o și pe Zinaida Erhan, care este asistentă medicală în localitatea Gălești.

Potrivit directorului adjunct al Centrului de Sănătate din Strășeni, vaccinarea lucrătorilor medicali a început aici de vineri, iar astăzi, conform programului, ar urma să fie imunizați peste 30 de persoane printre care asistenți medicali, medici și personal auxiliar. Administrația instituției speră ca până marți să fie vaccinată majoritatea personalului.

Nicolae Pocinoc susține că din cei vaccinați, doar doi lucrători medicali au avut reacții adverse precum febra ridicată. Persoanele vaccinate astăzi au primit serul Astra Zeneca. În total, peste 600 de lucrători medicali din raionul Strășeni ar urma să fie imunizați. Până acum, în Republica Moldova au fost vaccinați aproximativ 12600 angajați din sistemul de sănătate.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram