În două zile, circa 40 000 de elevi au urmărit online pregătirile pentru bacalaureat oferite de profesorii de la UTM

3-6

Și în acest an, Universitatea Tehnică a Moldovei invită liceenii să-și dedice weekendurile pregătirii pentru examenele de Bacalaureat, sub umbrela protectoare a Centrului Universitar de Informare și Ghidare în Carieră – CEGHID. Startul cursurilor online a fost dat ieri cu transmisiune live pe paginile Facebook ale UTM. Profesorii au constatat o prezență dinamică a interesului elevilor din licee și centrele de excelență pentru această oportunitate.

În doar două zile cifra accesărilor se ridică la 40 000

Aceste cifre impresionante reflectă, bineînțeles, meritul profesorilor din fața ecranelor: cursurile de informatică fiind predate de către profesorul Sergiu CORLAT, chimia – Iurie SUBOTIN, matematica (în limba română) – Ion JARDAN, matematica (în limba rusă) – de Leonid DOHOTARU. Totodată, în egală măsură, acesta este și meritul eforturilor conjugate ale echipelor CEGHID și DTIC – Direcția Tehnologia Informației și Comunicații din cadrul UTM. Primii au asigurat logistica cursurilor și au efectuat peste 90 de vizite în licee, colegii/centrele de excelență, informând și îndemnând elevii să profite de această ocazie unică de a se pregăti pentru BAC sub bagheta unor profesori universitari dedicați, între care și autori de manuale la disciplinele respective, iar colegii lor din cadrul DTIC asigurând transmisiunea video și audio necesară pentru desfășurarea impecabilă a transmisiunilor, scrie UTM.

Amintim că aria cursurilor acoperă solicitările la disciplinele informatica, chimia și matematica, acestea desfășurându-se online, în fiecare săptămână, fiind transmise live pe paginile Facebook ale UTM.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente