image
Sursa foto: jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Ultima oră! Un nou mecanism, VOTAT de Parlament: Pensiile vor fi indexate cu 3,8 la sută de la 1 aprilie

Parlamentul a votat, în două lecturi, proiectul cu privire la modificarea modalității de indexare a pensiilor și altor prestații sociale. Proiectul care prevede menținerea indexării bianuale a pensiilor – în aprilie și în octombrie, dar un nou mecanism de aplicare a acesteia a fost susținut de 71 de deputați.

Modificările au fost inițiate de PSRM după ce, tot socialiștii au promovat cu mult fast anul trecut trecerea la indexarea pensiilor de două ori pe an. Astfel, după o indexare de doar 1% în octombrie 2020, anul acesta în aprilie pensiile urmau să nu fie indexate deloc.

Potrivit proiectului votat astăzi, la 1 aprilie pensiile vor fi indexate cu 3,89%. Conform prognozelor, indexarea la 1 octombrie va fi de 3,2%.

În aprilie, coeficientul de indexare a pensiilor va constitui media creșterii anuale a indicelui prețurilor de consum pentru ultimii trei ani, iar în octombrie – rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs. Coeficientul de indexare se va stabili de Guvern.

„De fiecare dată când o să dați în bară cu prognozele, o să veniți cu proiect de rectificare?”, l-a întrebat Dan Perciun (PAS) pe deputatul PSRM Vladimir Odnostalco, unul dintre autorii proiectului.

„Trăim vremuri grele, de aceea trebuie să acționăm ca atare”, a menționat Vladimir Odnostalco (PSRM) care a prezentat proiectul.

„În decembrie era Guvern, deja era clar care e inflația în al doilea semestru, că o să fie mică. Atunci putea să vină Guvernul care are dreptul să rectifice bugetul. Impunem Parlamentul să facă un precedent de a încălca Constituția. De ce nu ați făcut în decembrie această modificare? Când ați votat legi într-o veselie, de ce nu v-ați gândit la pensionari. A șasea oară umblăm la formulă și de fiecare dată se face fără o abordare sistemică”, a comentat Alexandru Slusari (PPDA).

„Niciodată nu e târziu să ai grijă de cetățeni”, a fost răspunsul lui Odnostalco. „Acest proiect vine în urma provocărilor crizei pandemice. Cei mai vulnerabili sunt pensionarii”, a spus și colegul său de partid Vlad Bătrâncea.

„În nota informativă scrie că nu ați găsit bani, dar măriți deficitul bugetar. De unde luăm bani? Nu degeaba a spus Curtea Constituțională că orice modificare de buget trebuie făcută cu avizul Guvernului”, a menționat Liviu Vovc (PPDA).

„În bugetul de stat vor veni bani din surse interne. Guvernul va găsi de unde să ia acești bani. Chiar aș vrea să mă uit la acel deputat care va ataca acest proiect la CC”, a răspuns Odnostalco.

De indexarea pensiilor și prestațiilor sociale vor beneficia 730 de mii de persoane. În total, în acest an, pentru indexare sunt preconizate 702 milioane de lei, dintre care 400 de milioane de lei – la 1 aprilie.

Precizăm că, în această săptămână, președintele Maia Sandu a înaintat Parlamentului propunerea de a reveni la indexarea pensiilor o dată pe an, în baza inflației din anul precedent.

Noutăţile partenerilor

comentarii: