Acum o zi, cu ajutorul Complexului Mobil de Observare și Detecție (CMOD), patrula Sectorului Poliției de Frontieră Valea Perjei a surprins o persoană în timp ce înainta, în fugă, dinspre Republica Moldova spre Ucraina. Deoarece nu a fost posibilă reținerea persoanei la linia frontierei de stat, operativ au fost anunțați grănicerii ucraineni, care au intervenit în regiune la scurt timp.
A fost reținută o persoană de sex masculin, fără acte de identitate și fără un motiv clar al acțiunii sale ilegale. Din declarații s-a aflat că este cetățean moldovean, în vârstă de 15 ani, originar din orașul Ceadîr-Lunga. Informații confirmate ulterior de către mama sa, care a fost înștiințată despre incidentul dat.
Conform procedurii, reprezentanții Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei au transmis minorul Poliției de Frontieră a R. Moldova, fiind preluat pentru audieri de către ofițerii de Urmărire Penală ai Direcției regionale Sud.
În continuare cercetările se desfășoară întru stabilirea tuturor circumstanțelor infracțiunii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!