30 de zile de arest pentru șeful de departament de la BNM, reținut în dosarul „furtul miliardului”

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a acceptat demersul procurorilor PCCOCS și a dispus plasarea în arest preventiv a șefului de departament de la Banca Națională a Moldovei, care a fusese reținut joi. 


Foto:

Acesta a fost plasat în arest pentru un termen de 30 de zile, în baza învinuirii de abuz de serviciu.

Acțiunile de urmărire penală au loc în cadrul investigării dosarului „fraudei bancare”, pe segmentul gestionării garanțiilor bancare acordate de către BNM instituțiilor financiare: Banca de Economii, Unibank, Banca Socială.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a desfășurat ieri, 11 martie, percheziții la domiciliul, iar în prezent și în biroul de serviciu al fostului administrator special al Băncii de Economii, care deține și funcția de șef de departament al Băncii Naționale a Moldovei. 

 

Potrivit legii, abuzul de serviciu comis în interesul unei organizații criminale se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani


Pub