Linkuri accesibilitate

Retrospectiva săptămânii între două crize: politică și sanitară


Evoluțiile crizelor - de coronavirus și politică – sunt analizate de Tamara Grejdeanu și invitații săi în rubrica de retrospectivă a săptămânii:

Retrospectiva săptămânii între două crize: politică și sanitară
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:56 0:00
Link direct

Autoritățile din sănătate continuă campania de imunizare a personalului medical, fiind confirmate noi donații de vaccinuri pentru sfârșitul acestei luni, inclusiv pentru finele lui aprilie. Și guvernul interimar anunță că s-au găsit 60 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru achiziția de vaccinuri anti COVID-19. Situația nu este însă deloc încurajatoare din cauza creșterii alarmante a numărului de îmbolnăviri, sugerează Elena Cioina, jurnalistă de la portalul sanatateinfo.md. Ea atrage atenția că specialiștii din sănătate vorbesc deschis despre situația sanitară critică:

Elena Cioina
Elena Cioina

„Foarte des, declară în ultima săptămână că situația este gravă și este gravă nu doar la capitolul îmbolnăviri, dar și la capitolul cum face față sistemul medical acestei situații. Rândurile de la Moldexpo, de la Centrul de triere al pacienților suspectați că au Covid arată foarte clar că situația nu este deloc bună.”

Europa Liberă: Ministerul sănătății anunță că campania de vaccinare se desfășoară fără probleme. Pe de altă parte, observatori ai acestui proces spun că dezinformarea ar fi la un nivel îngrijorător.

„Ministerul sănătății și în general sistemul de sănătate pierde această luptă de comunicare și de promovare a imunizării. Dacă ne uităm cum au reacționat autoritățile cu informarea la ultimele știri venite despre încetarea utilizării vaccinului AstraZeneca în mai multe țări ale Uniunii Europene, inclusiv în România, atunci noi am fi vrut să avem astfel de reacții mult mai devreme, inclusiv când apăreau și altădată știri false sau eronate.”

În opinia Elenei Cioina, politicienii nu au oferit deocamdată soluții viabile pentru depășirea crizei sanitare...

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu observă că situația complicată în care a ajuns Republica Moldova din cauza pandemiei este mai degrabă speculată politic atunci când se discută despre învestirea unui guvern care să-și asume ieșirea din criză:

„Noi avem o situație matematică în legislativul de la Chișinău și indiferent cât ar striga cei din Partidul Democrat, cei din Platforma DA și alții, că își doresc un guvern temporar, de salvare națională sau cum îl mai numesc ei, o astfel de situație nu este foarte validă, din simplu motiv că nu sunt voturi. În Parlamentul Republicii Moldova, în momentul acesta nu sunt 51 de deputați care să susțină un guvern care ar fi în măsură să scoată această țară din impas și care să deblocheze această colaborare cu instituția prezidențială.

Vitalie Călugăreanu
Vitalie Călugăreanu

Evident, dacă mergem pe partea politică, atunci o eventuală învestire a unui guvern nu ar face decât ca acest parlament pe care toată lumea îl detestă șă-și lungească viața.”

Vitalie Călugăreanu amintește în context de un recent comentariu al ambasadorului Statelor Unite la Chișinău, Dereck J.Hogan, care a scris că „politicienii și infractorii corupți nu mai pot dicta cursul viitorului țării și a îndemnat clasa politică „să respecte voința poporului, să rezolve impasul actual”. Jurnalistul crede că indiferent de propunerile care apar, Maia Sandu nu-și va schimba tactica:

„Este această inițiativă cu pensiile, pe de altă parte vedem Partidul Acțiune și Solidaritate care a lansat această inițiativă de a se aduna pentru a discuta toate partidele soluția de ieșire din criza pandemică. Cert este că din punct de vedere politic, dacă Maia Sandu ar ceda în momentul acesta în fața acestor grupări politico-mafiote, aceasta i-ar aduce un foarte mare minus de imagine.”

Vitalie Călugăreanu mai notează că soluția ieșirii din criză va fi dată de Curtea Constituțională după data de 23 martie: fie magistrații îi vor dezlega mâinile președintei, fie va anunța un alt verdict favorabil parlamentului.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG