Un tânăr din Hîncești, care transporta ilegal pasageri, a încercat să mituiască un polițist de frontieră

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, originar din raionul Hîncești ce efectua curse ocazionale peste hotare, a încercat să-i ofere unui polițist de frontieră bani după ce a fost depistat că nu deținea licența de transportare a călătorilor în regim internațional.

Foto:

Incidentul a avut loc în după amiaza zilei de ieri, 10 martie. 

„În jurul orei 15:00, pe sensul de intrare în țară s-a apropiat un microbuz de model Mercedes Sprinter, înmatriculat în Moldova, care revenea din Polonia. Respectiv la volanul autovehiculului a fost legitimat un moldovean, originar din raionul Hîncești. În microbuz erau transportați mai mulți pasageri, cetățeni moldoveni. 

În timpul controlului al actelor necesare la trecerea frontierei de stat, polițiștii de frontieră au depistat că șoferul nu deținea licența pentru transportul de călători, document ce se eliberează de către ANTA. 

Fiind întrebat despre posesia acestui act, conducătorul auto ar fi încercat să se eschiveze, oferind bani inspectorului de la linie pentru a nu fi documentat pentru încălcarea admisă”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Acțiunea ilegală a fost adusă la cunoștința Direcției Inspecție Efectiv din cadrul IGPF, care a sesizat Centrul Național Anticorupție, cu suportul cărora este documentat cazul. Tânărul este cercetat penal pentru corupere activă. 


Pub