image
Sursa foto: captură video

Au spart un oficiu și au furat tot ce au putut: Doi recidiviști din capitală, reținuți

Doi bărbați de 28 ani și 31 de ani, locuitori a capitalei, au fost reținuți, fiind suspectați că au săvârșit un furt dintr-un oficiu amplasat pe strada Uzinilor din Chișinău. Suspecții nu sunt la prima abatere de la lege, anterior aceștia au fost judecați pentru infracțiuni analogice și circulația ilegală a drogurilor.

Polițiștii au fost sesizați de către reprezentantul oficiilor, precum că venind la serviciu în dimineața zilei de 9 martie, a depistat că geamurile de la nivelul doi și ușile de la intrarea în oficii erau deteriorate.

La fața locului, polițiștii au stabilit că persoanele au sustras mai multe bunuri materiale în sumă de 31.000 de lei. În urma acțiunilor întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală, suspecții au fost reținuti la scurt timp după comiterea infracțiunii și au fost escortați la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale bărbații și-au recunoscut vina.

Bărbații au fost reținuți pentru 72 ore în Izolatorul de detenție al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, iar pentru fapta comisă ei riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la patru ani.

Noutăţile partenerilor

comentarii: