image
Sursa foto: bnm

BNM, despre perchezițiile efectuate de procurori în dosarul fraudei bancare: „Mizăm pe o anchetă obiectivă și eficientă”

Banca Națională a Moldovei a venit cu un comunicat de presă referitor la perchezițiile efectuate de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în cadrul investigării dosarului „fraudei bancare”, pe segmentul gestionării garanțiilor bancare acordate de către BNM instituțiilor financiare: B.C. „Banca de Economii” S.A., B.C. „Unibank” S.A., B.C. „Banca Socială” S.A.

Instituția precizează că rămâne deschisă să contribuie la investigarea fraudei bancare din 2014 și, în acest sens, își reconfirmă voința pentru finalizarea rezultativă a anchetei.

„Banca centrală a cooperat și colaborează pe deplin cu organele de urmărire penală, oferind toate materialele existente, explicații, specialiști etc. la solicitarea acestora, precum și din proprie inițiativă. BNM speră că acțiunile de astăzi ale procuraturii în biroul unui angajat au adus claritate. Banca Națională mizează pe o anchetă obiectivă și eficientă, în beneficiul cetățenilor”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Amintim că Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a desfășurat percheziții la domiciliul, iar în prezent și în biroul de serviciu al fostului administrator special al Băncii de Economii, care deține și funcția de șef de departament al Băncii Naționale a Moldovei, context în care acesta a fost reținut în baza bănuielii rezonabile de comitere a abuzului de serviciu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: