Principală  —  IMPORTANTE   —   ANTA și-a sistat temporar activitatea,…

ANTA și-a sistat temporar activitatea, după ce a rămas fără curent electric. De vină ar fi datoriile CFM, instituție care dă în chirie clădirea în care ANTA își desfășoară activitatea

Foto: CNA

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) și-a sistat temporar activitatea, joi, 11 martie, dupa ce a fost deconectată de la energia electrică. Despre aceasta ne-au comunicat mai multe persoane, care au mers astăzi la agenție pentru a-și înmatricula automobilele, însă acest lucru nu a fost posibil, din cauza lipsei curentului electric.

Potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă din cadrul ANTA, instituția ar fi fost deconectată de la energia electrică din cauza unor datorii pe care le-ar avea ÎS „Calea Ferată a Moldovei” (CFM), care este și proprietara clădirii în care agenția își desfășoară activitatea. Solicitat de ZdG, conducerea CFM a refuzat să ne ofere informații, recomandându-ne să ne adresăm oficial pentru a afla opinia întreprinderii”.

Resposabilul de domeniul informare și comunicare cu mass-media al ANTA, Dmitri Prohnițchi, ne-a confirmat faptul că agenția și-a sistat temporar activitatea.

„La moment este sistată activitatea ghișeului unic din cadrul Agenției Naționale Transport Auto, din cauza problemelor tehnice, și anume – deconectarea de la energia electrică. Pana de curent nu este generată de noi. Este un moment tehnic care ține de proprietarul încăperii. Noi nu avem datorii”, a spus Prohnițchi pentru ZdG.

Întrebat fiind dacă sistarea activității ANTA ar avea vreo legătură cu unele datorii pe care le are „Calea Ferată a Moldovei” la furnizorul de energie electrică, Prohnițchi ne-a spus că nu deține astfel de informații și că „agenția își onorează obligațiile”.

„Nu pot să vă spun despre datoriile Căii Ferate a Moldovei. Pot să vă spun doar că ANTA își onorează obligațiile și nu are careva datorii la moment. Sediul este arendat de la CFM. Dar vă spun iarăși că nu are nicio legătură. (…) Noi nu cunoaștem care este cauza acestei probleme. Deconectarea energiei s-a produs la ora 11:00. Noi am informat și Calea Ferată de la care am arendat încăperea, și așteptăm un răspuns de la ei, dar și mai multe informații de la tehnicieni, pentru a afla care este cauza incidentului”, a precizat Prohnițchi.

Directorul CFM: Nu sunt vedetă de cinema ca să vă dau careva reacții”

Reporterul ZdG l-a contactat și pe directorul CFM, Adrian Onceanu, pentru a afla dacă sistarea activității ANTA ar avea vreo legătură cu unele datorii pe care le-ar avea instituția pe care o administrează, însă acesta ne-a recomandat să ne adresăm „oficial” și a deconectat apelul.

„Nu sunt vedetă de cinema ca să vă dau careva reacții. Adresați-vă oficial și eu am să vă ofer opinia întreprinderii. Eu doar sunt administrator. Aici lucrează o mulțime de oameni. Asta e opinia mea”, a spus Onceanu pentru ZdG.

Ulterior, reporterul ZdG a expediat și un mesaj directorului CFM, în încercarea de a afla mai multe informații la subiect. Deocamdată nu am primit niciun răspuns.

Datoriile la ÎS „Calea Ferată a Moldovei” au crescut la sfârșitul lunii februarie cu aproape 163 de milioane de lei, anunța vicepreședintele Parlamentului, deputatul fracțiunii Platforma Demnitate și Adevăr Alexandru Slusari.

La 25 februarie, Slusari spunea că datoriile la ÎS „Calea Ferată a Moldovei” sunt de peste 660 milioane de lei, dintre care 91 milioane de lei sunt restanțe la salarii.

Curtea de Conturi a constatat într-un audit pentru anii 2018-2019 că ÎS „Calea Ferată a Moldovei” a gestionat neconform resursele financiare publice și patrimoniul public. Potrivit raportului audiat la 2 februarie, în cadrul ședinței Comisiei de control al finanțelor publice, unele activități realizate nu au întrunit în totalitate criteriile de conformitate care guvernează această întreprindere, iar sistemul de control intern managerial necesită a fi consolidat, pentru susținerea managementului în abordarea riscurilor de regularitate.

Astfel, neelaborarea, necoordonarea și neaprobarea corespunzătoare a unui nomenclator complex al serviciilor aferente altor activități operaționale prestate de „Calea Ferată a Moldovei” și a tarifelor aferente contravin exigențelor legale privind organizarea și funcționarea întreprinderilor de stat și municipale, se menționează în Raport.

Totodată, nerealizarea pe deplin a măsurilor de dare în locațiune a încăperilor neutilizate a generat dispute și carențe compromise în valoare totală de 19 986,8 mii de lei, precum și a determinat nemajorarea veniturilor proprii pasibile de acumulat în sumă de circa 3 793,9 mii de lei. Iar nerespectarea reglementărilor privind organizarea și funcționarea întreprinderilor de stat și municipale s-a soldat cu comercializarea neconformă a circa 66,6 mii tone de active circulante sub formă de materiale feroase și administrarea neconformă a investițiilor financiare pe termen lung în părți neafiliate în valoare de 15 411,6 mii lei.  

Mai multe consecințe negative a avut și aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile. În același timp, neonorarea conformă a angajamentelor asumate de întreprindere a cauzat suportarea unor cheltuieli sub formă de penalități, iar monitorizarea necorespunzătoare a scopurilor în corelare cu resursele financiare necesare și rezultatele finale stabilite a condiționat efectuarea unor investiții în imobilizări necorporale în valoare totală de 17 534,7 mii lei, care nu se utilizează conform destinației și nu produc beneficii întreprinderii.

La 22 februarie angajaţii nodului feroviar Ocniţa au blocat în semn de protest, circulaţia trenurilor marfare care intră în ţară. Oamenii spun că nu au primit salariile din luna noiembrie, iar conducerea căilor ferate îi hrăneşte doar cu promisiuni.

La 25 februarie și angajații nodului feroviar Bălți au protestat, din cauza întârzierilor salariale.

La nivelul Parlamentului a fost constituită o Comisie specială privind analiza situației economico-financiare de la Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” și rezultatul activității ramurii de transport feroviar pentru perioada 2010-2020.

Comisia de anchetă va prezenta Parlamentului raportul cu privire la rezultatele și concluziile anchetei, în termen de până la 60 de zile.