Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan: „Politicienii și infractorii nu mai pot dicta cursul viitor al țării”

Ilie Gulca
11/03/2021
Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan. Foto: ipn.md

„Politicienii și infractorii nu mai pot dicta cursul viitor al țării, pentru că poporul R.Moldova merită și cere mai mult”, susține ambasadorul Statelor Unite la Chișinău, Dereck J. Hogan, într-un editorial pentru Anticoruptie.md. „Aleșii Republicii Moldova trebuie să respecte voința poporului, să rezolve impasul actual și să se apuce de lucru pentru a răspunde nevoilor urgente ale cetățenilor.”

„Republica Moldova se află într-o altă criză politică, una care împiedică eforturile de abordare eficientă a efectelor devastatoare ale pandemiei globale COVID-19 și crizei economice. Însă Republica Moldova nu este singură”, relevă ambasadorul experiența SUA, care, și după 200 de ani, mai învață din propriile greșeli.

Diplomatul american mai vorbește despre forța poporului R. Moldova, care acum doi ani „a reușit să scape de un temut oligarh”, despre „pasul istoric” prin care s-au remarcat alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut, dar și despre criza politică de la Chișinău, care împiedică eforturile de contracarare eficientă a efectelor devastatoare ale pandemiei globale COVID-19 și crizei economice.

„Uneori sunt întrebat de ce, în ultimii 30 de ani, Statele Unite și-au asumat un interes atât de activ în consolidarea instituțiilor democratice și a economiei Republicii Moldova. Răspunsul meu este simplu: pentru că suntem împreună în acest efort... Trebuie să lucrăm împreună pentru a lupta împotriva unei pandemii globale, pentru a ne apăra democrațiile, pentru a ne reconstrui economiile și pentru a inspira speranță tinerilor noștri. Statele Unite vor continua să fie alături de poporul Republicii Moldova în efortul lui de a construi un viitor mai luminos, mai liber și mai prosper”, încheie ambasadorul american.

PSRM și Partidul Șor, sprijinite de Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, au declanșat în ultimul timp o serie de atacuri la adresa ambasadorilor occidentali, pe care îi acuză de imixtiune în afacerile interne ale R. Moldova.

Ilie Gulca
11/03/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii