(video) CSM, în ședință: Un demers referitor la acordarea gradului de calificare unui judecător, respins

În aceste clipe are loc ședința Consiliului Superior al Magistraturii. Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi figurează mai multe subiecte printre care și cel cu privire la sesizarea Curții Constituționale, referitor la demararea procedurii de numire în funcție a unui judecător la Curtea Constituţională.

Foto: UNIMEDIA

13:12 CSM a demarat procedura de desemnare a unui judecător la Curtea Constituțională. Termenul limită de depunere a actelor este de 26. 03. 2021.

solictantii cerere de participare.

11:39 Se aprobă dispoziţiile emise de Preşedintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii.

11:36 CSM a admis demersul Institutului Național al Justiției, referitor la delegarea unor judecători pentru exercitarea atribuțiilor de membru al Comisiei pentru examenele de absolvire pentru candidații la funcția de judecător și de procuror.

11:29 CSM a admis demersul președintelui Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, referitor la desemnarea unor judecători specializați în controlul judiciar asupra activității de testare a integrității profesionale.

11:27 CSM a adoptat o soluție în cazul judecătoriei Ciocana. Se solicită ministerului Finanțelor alocarea sumei de 3,6 milioane lei, pentru lucrările de reparație a sediului, pentru prima etapă.

11:23 Se examinează demersul președintelui Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, referitor la alocarea resurselor financiare suplimentare.

11:07 Demersul președintelui Judecătoriei Cahul, Mihail Bușuleac referitor la acordarea gradului de calificare unui judecător a fost respins.

10:49 Raportul de activitate al Inspecţiei judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul 2020 nu a fost aprobat.

09:30 Este prezentat raportul de activitate al Inspecţiei judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul 2020.

09:20 A fost aprobată și cererea de demisie a lui Sergiu Furdui, judecător la Curtea de Apel Chișinău.

09:11 Cererea de demisie a judecătorului și vicepreședintelui Judecătoriei Căușeni, Ion Nașco, depusă la 4 martie, a fost aprobată de CSM. Postul vacant a fost scos la concurs.

09:05 Ordinea de zi a ședinței de astăzi a fost aprobată, fiind inclusă și cererea de demisie a unui judecător de la Curtea de Apel Chișinău.


Pub