Guvernul a identificat 137 de milioane de lei pentru a achiziționa vaccin anti-Covid-19

Guvernul Republicii Moldova a identificat mijloace financiare necesare pentru achiziționarea vaccinurilor împotriva Covid-19. Este vorba de 137 de milioane de lei. Despre aceasta a anunțat Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra" de la N4.

Foto: UNIMEDIA

„Guvernul a depistat 137 de milioane de lei pentru a procura vaccin anti-Covid-19. Sunt trei modalități de a obține vaccin. Prima este prin donație, ajutor umanitar și le muțumim partenerilor occidentali, care deja au făcut primele donații, inclusiv platformei COVAX. Sper că în scurt timp va veni și din Federația Rusă.

A doua modalitate sunt achizițiile de stat. Aici avem 137 de milioane de lei, deja depistate și în următoarele zile trebuie să fie luată decizia la Guvern. Este vorba de procurarea până la 1 milion de vaccin. Sper că vor fi procurate 3-5 tipuri de vaccin din bani publici, pentru a oferi posibilitate oamenilor să aleagă. A treia modalitate – pe cale comercială, care cred că va fi cea mai dificilă”, a declarat Igor Dodon.

Powered by Froala Editor


Pub