Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Președinta Sandu a semnat…

DOC Președinta Sandu a semnat decretul pentru inițierea negocierilor privind grantul de 3,48 milioane dolari, pentru gestionarea COVID-19

Foto: Presedinte.md

Președinta Maia Sandu a semnat un decret privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de finanțare dintre R. Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind Proiectul ,,Răspuns de Urgență la COVID-19 – finanțare adițională”.

Delegația care va purta purta negocierile va fi condusă de secretara de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Tatiana Zatîc.

Din delegație mai fac parte consilierii prezidențiali în domeniul economic Veaceslav Negruța și în domeniul sănătății Ala Nemerenco, precum și reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Economiei, Finanțelor și Integrării Europene.

La începutul lunii decembrie 2020, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentul a aprobat inițierea negocierilor Acordului de Grant dintre Republica Moldova şi Asociația Internaţională pentru Dezvoltare, în vederea finanțării adiționale pentru proiectul „Răspuns de Urgență la COVID-19”.

Astfel, R. Moldova ar putea beneficia de un grant de 3,48 milioane dolari din partea Băncii Mondiale pentru limitarea efectelor pandemiei COVID-19.

Banii vor fi direcționați pentru prevenirea, detectarea și răspunsul la amenințarea reprezentată de pandemia de COVID-19 în R. Moldova. 

Finanțarea adițională va fi acordată din Fondul Mecanismului de finanțare în situații pandemice pentru a sprijini creșterea capacității de testare și de laborator, achiziționarea de sisteme mobile de diagnosticare cu raze X suplimentare, desfășurarea cursurilor de formare pentru lucrătorii medicali, în conformitate cu planul strategic de pregătire și răspuns al Republicii Moldova.

Acordul de grant va fi implementat până la 31 ianuarie 2021.