13:37:03 25.04.2024
Stiri

Primarul Chișinăului se arată interesat să procure troleibuze și autobuze la mâna a doua din Brașov

Actualitate 09.03.2021 16:40 Vizualizări1334 Autor: Ziarul National
Primarul Chișinăului se arată interesat să procure troleibuze și autobuze la mâna a doua din Brașov Ion Ceban // Facebook


După o vizită neoficială la București, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a mers la Brașov, România, unde are programate mai multe întrevederi cu reprezentanții municipalității, precum și vizite la întreprinderile de transport public.

Ceban a declarat astăzi, la ședința operativă a Primăriei, desfășurată online, că are programate discuții cu privire la o eventuală colaborare în cadrul Consiliului județean Brașov, urmând ca mai apoi să aibă o vizită la întreprinderea de transport, alături de reprezentanții Î.M. „Regia transport electric Chișinău” și Î.M. „Parcul urban de autobuze”.

Potrivit lui Ceban, autoritățile de la Chișinău sunt interesate de posibilitatea achiziționării unităților de transport la mâna a doua.

Cu referire la rezultatul vizitei de săptămâna trecută la București, Ceban a enumerat întâlnirile avute cu reprezentanți ai Asociației Citymanagerilor, Asociației municipiilor din România, Asociației City Managerilor din Europa și regiune, dar și cu „managerii sectoarelor din București”, urmând a fi trasate „colaborări ulterioare”.

Ion Ceban a adăugat că a avut discuții cu primarii din Buzău, Suceava, Iași, Hunedoara, Oradea, dar și din alte localități, convenind asupra inițierii „unui acord de colaborare pe linie multilaterală, dar și realizarea de activități comune pe bilaterală cu mai multe localități”.

Primarul Chișinăului a mai spus că, în timpul apropiat, municipalitatea va primi delegații din România pentru diverse proiecte comune și schimb de experiență.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md