10 ani de la accidentul de la Fukushima, cel mai grav accident nuclear după Cernobîl. Cum arată astăzi zona abandonată

FotoJet (1)

Emisiile radioactive după accidentul de la centrala nucleară japoneză de la Fukushima în 2011 nu au produs efecte negative asupra sănătăţii, potrivit concluziilor unui comitet de cercetători al ONU, publicate marţi la Viena, relatează AFP, citată de AGERPRES.

De la raportul anterior publicat în 2013, „nu a fost documentat niciun efect nociv asupra sănătăţii în rândul locuitorilor din Fukushima care poate fi atribuit direct expunerii la radiaţii”, a declarat preşedintele Comitetului ştiinţific al ONU privind consecinţele emisiilor radioactive (UNSCEAR), Gillian Hirth.

Radiaţiile nucleare produse în urma accidentului nu au crescut riscul de cancere peste limita normală, conform raportului publicat înaintea împlinirii a zece ani de la catastrofă.

Raportul UNSCEAR publicat marţi confirmă în mare măsură principalele constatări ale raportului anterior din 2013. Potrivit unui comunicat ONU, acesta oferă „o evaluare îmbunătăţită şi mai solidă a nivelurilor şi efectelor radiaţiilor emise după accident”. Comitetul consideră că o creştere bruscă a numărului de cancere tiroidiene la copiii expuşi este legată de îmbunătăţirea tehnicilor de screening care au relevat „prevalenţa anomaliilor care nu au fost detectate anterior”.

În alte zone şi ţări fără o expunere la emisii radioactive mari, o mai bună monitorizare a condus, de asemenea, la o creştere a numărului de cancere tiroidiene depistate, a mai spus UNSCEAR.

În urma unui seism cu magnitudinea 9 şi a unui tsunami, accidentul de la Fukushima din martie 2011 a condus la eliberarea unor emisii radioactive semnificative în aer, apă şi sol în regiunea centralei nucleare, situate la 220 de kilometri nord-est de capitala Tokyo.

Aproximativ 100 990 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele şi circa 19 000 de persoane au fost ucise în catastrofa naturală. Accidentul de la Fukushima este cel mai grav accident nuclear după cel de la Cernobîl (Ucraina) din 1986, când s-a observat o creştere a numărului de cancere tiroidiene.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente