/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

/VIDEO/ O agenție de turism propune tururi spre Rusia, unde doritorii se pot vaccina împotriva Covid-19

missing
09 martie 2021, ora 22:12

O companie turistică de la noi oferă așa-numite imuno-tururi spre Rusia, unde doritorii pot să se vaccineze împotriva Covid19. Turiștii pot alege orașul în care pleacă: Moscova ori SanktPetersburg, însă nu și vaccinul care le va fi administrat, fiind vorba doar despre serul Sputnik.

Agenții de turism susțin că deja 30 de persoane s-au înregistrat și au achitat o parte din sumă, pentru a trece procedura de imunizare, în străinătate, costul căreia se ridică la 1200 de euro pentru o persoană.

Reprezentanții companiei de turism spun că, în ultimele luni, au avut mai multe solicitări de a facilita accesul moldovenilor la vaccinare în alte țări, atâta timp cât, în Republica Moldova, acest lucru nu este disponibil pentru populația generală.

Astfel, compania a apelat la partenerii din Rusia pentru a organiza procesul. Așadar, doritorii pot achiziționa un pachet turistic, care include două deplasări, la un interval de 20 de zile, pentru a le putea fi amdinistrată și a doua doză de vaccin.

Întrucât este vorba despre Rusia, vaccinul utilizat va fi Sputnik, iar persoana imunizată va petrece încă două zile, în Federația Rusă, pentru a se aigura că nu are reacții adverse.

Totuși, fiecare turist va beneficia și de o asigurare medicală, în valoare de 30 de mii de euro, pentru a evita situațiile neplăcute, iar la sosire, va trece toate controalele medicale și analizele necesare, și va fi consultat de un medic-academician din incinta unei clinici private.

În preț intră și testul la covid, pe care persoana va trebui să îl dea înainte de întoarcerea în Republica Moldova.Costul pachetului turistic începe de la 600 de euro pentru o persoană.

Tururile medicale nu sunt, însă, o noutate pentru țara noastră. Anterior, companiile turistice au mai organizat și alte deplasări în străinătate, cu scopul de a beneficia de o intervenție chirurgicală sau o consultație mai specială.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram