Moartea misterioasă a lebedelor. Ce se ascunde în spatele cazurilor din toată lumea?

Cadavrele a 50 de lebede au fost descoperite recent pe fluviul Nistru și alte peste 30 pe râul Prut, notează ecopresa.md. Cazurile neverosimile sunt probate cu imagini de la fața locului, prelevări și declarații ale experților. Ipoteza cercetată a fost o posibilă intoxicare. Totodată, lebede moarte au fost documentate în mai multe țări europene, doar că aici fără echivoc a fost stabilită pieirea din cauza gripei aviare. În unele țări, virusul deja a trecut la om, dar nu a provocat cazuri grave.

Foto: ecopresa.md

O analiză a situației a oferit Silvia Ursul, vicepreședinta Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, pentru Ecopresa.

La 3 martie 2021 a apărut prima știre – destul de vagă – conform căreia pe fluviul Nistru, în dreptul satelor Zăzuleni și Popencu din raionul Râbnița (Transnistria), au fost descoperite cadavrele a 50 de lebede de vară (Cygnus olor). Informația nu inspira încredere, deorecea folosea o fotografie preluată de pe internet, de la o știre asemănătoare din regiunea Kazan a Rusiei.

Ulterior, știrea a fost urmată de alte reportaje mai complete, care relatau moartea în masă a lebedelor și a unor rațe. Un localnic declara că acestea, înainte să moară, manifestau un spasm violent în urma căruia cădeau secerate în apă. În scopul elucidării cauzei acestor morți enigmatice, specialiștii transnistrieni au prelevat probe din sistemul digestiv al păsărilor moarte. Versiunea inițială a medicilor veterinari a fost o posibilă otrăvire din cauza acumulării de pesticide în apă.

„Ipoteza preliminară este intoxicația sau o posibilă otrăvire. Însă în stomacul și intestinele păsărilor nu a fost găsită nici urmă de mâncare, absolut nimic. În schimb, tractul digestiv era plin cu nisip și posibil că acesta a determinat obstrucționarea lui, iar de aici a survenit intoxicația întregului organism”, a explicat Ivan Șișcov, medic veterinar șef la spitalul raional din Râbnița.

Captura / Sursa:Captura

La nici două zile distanță a apărut o sesizare asemănătoare din rezervația Biosferei „Prutul de Jos”. Viorica Paladi, șefa secției științe în cadrul rezervației, relata că în bălțile din zonă au fost găsite inițial 10 lebede decedate, asta după ce anterior fusese documentat cazul a două lebede decedate în satul Brânza.

Numărul mare de păsări moarte i-a dus pe specialiști cu gândul la o boală, așa că ANSA a prelevat probe de la cadavrele de lebădă și au făcut analize, însă testul a ieșit negativ la gripa aviară.

„Lucrez de foarte mulți ani în Rezervația ,,Prutul de Jos” dar nu am mai văzut așa ceva. Au pierit mai bine de 30 de exemplare. Astea doar în preajma lacului Beleu. Dar oare câte au fost total în zona de sud? Mult timp îmi va rămâne în minte imaginea unei lebede nemișcate cu capul sub aripă…”, a declarat Viorica Paladi.

Ce le omoară?

Versiunea preliminară a acestor morți în masă a fost pusă pe seama intoxicării cu pesticide sau substanțe nocive. Proveniența acestora ar fi din topirea rapidă a zăpezilor și a gheții, care ar fi eliberat în apa Nistrului cantități mari de elemente de acest gen.

Păsările sălbatice pot fi expuse la o varietate de toxine și otrăvuri în habitatele pe care le folosesc, și pot inhala, ingera sau chiar absoarbe prin pielea lor diverse toxine. De exemplu, chiar și consumul unei cantități mari de sare este nociv pentru orice pasăre sălbatică. Din acest motiv, ornitologii insistă ca oamenii să nu ofere păsărilor hrană ce conține sare.

În funcție de toxina ingerată, păsările pot afișa unul sau mai multe dintre aceste semne comune de otrăvire: vărsături, letargie, orbire, spasm, lipsă de coordonare, convulsii și chiar comă.

De regulă, păsările acvatice suferă de intoxicație cu plumb. Potrivit medicilor veterinari, intoxicarea la lebede se remarcă prin incapacitatea de coordonare a activității musculare, convulsii și comă. Însă aceste stări apar la concentrații ridicate de plumb în organism.

Citește mai departe materialul în întregime pe ecopresa.md.


Pub