Coronavirus // 18 decese și 350 de contaminări, în ultimele 24 de ore

Ilie Gulca
08/03/2021

Alte 350 de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate, luni, după efectuarea a 1.281 de teste. În aceeași perioadă, au fost înregistrate 18 decese, numărul total de morți provocat de complicațiile generate de virus a ajuns la 4.129. Astfel, pe moment, numărul celor infectați cu COVID-19 a ajuns în Republica Moldova la 195.602.

Din numărul total de cazuri, 19 sunt lucrători medicali: șase medici, cinci asistenți medicali, opt angajați auxiliari. În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 4.121 de pacienți, dintre care 323 în stare extrem de gravă; 71 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată.

Alte 912 persoane au fost vindecate. În total, 172.242 de persoane au fost tratate de COVID-19. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 11.811 persoane, iar 18.205 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Ilie Gulca
08/03/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii